Otevistul Păcală în sacul lui

           I se urâse şi lui Păcală! După ce legase la gură sacii umpluţi cu prostia consătenilor săi otevişti şi îi scufundase în Dunăre la cererea lor expresă, în loc adânc, măsurat cu prăjina(nu mă indoiesc că ştiţi povestea!).

          N-a fost de loc uşor, milos cum e, să îmbrace după aceea anteriul popii. Lacom, popa se aruncase în valuri printre cei dintâi, să ia grosul din ce lăsase Păcală „să  mai ia şi altul(!)”

          Şi a trebuit să meargă apoi bietul Păcală din casă în casă, să mulţumeasca vădanele. Toate aruncânduşi hanţele de doliu şi înghesuindu-l ruşinate pe blana de vacă să încerce pantoful Elodiei. (Ţineţi minte, după ce Păcală vânduse unui creştin cu nevastă mai slobodă, nu pielea ursului din pădure ci pielea junincii sale de prăsilă, toată suflarea satului şi-a tăiat vacile fără milă să le vândă şi ei pieile la târg. Dar numai una e piele vorbitoare!... Acu, ce să mai facă, să le-arunce? Le-au pus pe jos în loc de covoare să le fie moale la picioare.

          Aşadar, plictisit Păcală şi cam rupt de şale, l-a-ncercat necuratul de cele sfinte, s-a gândit să părăsească satul dumisale în zori şi să devină ori magnat, ori preşedinte.

          Şi-a-ncălecat pe un cal de mare şi-a plecat la Olchim să cumpere covrigi cu sare. 

          Taman ieşise Ponta pe Dealul Negru de supărare să scoată ţara la mezat cu antetul de la guvern şi aprobare în parlament. Disperat că-s vremuri proaste şi nu scoţi bugetul cu copy paste şi şah etern, evident.

          — Premierule, dacă vrei poţi! Tainul mai târziu. E suficient pentru toţi, n-are rost altă socoteală... Ţara la hoţi, că la ciocoi a fost!

          — Şi la popor Dane? Ce facem cu ăia săraci?

          — Poporul e prost coane şi îl punem în saci! Zise Păcală.