miercuri, 12 decembrie 2012

Poveste de iarnă



            
           Trupul  gol şi suplu, perfect desenat dedesubtul rochiei negre, nu părea stingherit de privirea-mi iscoditoare. Aşezată picior peste picior în scaun, lângă scara de lemn ce m-a urcat la etaj, patroana localului susţinea parcă un ritual, corect alcătuit din mişcări destinse care parcă, fără voia ei, eliberau discret sub croiala îndrăzneaţă, albul pictural fosforescent al pielii. Linii alungite, uşor curbate, încurajau excursul pe care ochiul meu şi-l ingăduia înainte de a recunoaşte că ceeace percepuse din prima clipă, se împlinea la superlativ. Sânii ei mici se cuibăriseră calzi în căuşul palmelor mele ce se deschiseseră sub masă ca petalele unei flori. S-a ridicat în picioare apropiindu-se de masa noastră. Am realizat scurt că sărbătoarea, numai a mea, se încheiase.

          Dar conversaţia cu patroana, chiar dacă a pierdut în intimitate, mi-a întărit convingerea că am în faţă un om deosebit. Se întrezărea avocatul din cealaltă profesie a ei, liberală. Nici nu se putea altfel. Nimeni nu-şi asumă uşor o aventură care te poate pierde pe drum. Cum poate fi cultura – o afacere?


          Coborât pe pământ, mă aflam aseară într-un local în care intrasem numai de două ori. Librăria/Ceainăria "La librarie Mon Cher". Mă adusese acolo Lecţia lui Eugen Ionescu. Spun asta, ca să nu fiu obligat să recunosc faptul că practic Nae, prietenul meu era cel care mă scosese din casă. 
           Traversasem oraşul pe jos printre fulgii primei zăpezi. Când am ajuns, spaţiul nu tocmai darnic dar plăcut, mobilat cu gust şi întotdeauna dăruit cu o muzică bună, era deja umplut de multe perechi de tineri. Tineri frumoşi şi cuminţi ce se sorbeau din ochi pe măsură ce se încălzeau cu ceaiuri aromate, sau licori speciale ce scădeau proporţional în pahar. Trebuie să recunosc, pe vremea mea fetele nu erau atât de frumoase. Poate, vinovat fumul de la ţigară, sau fulgii de nea ce dansau besmetic prin geam în oglinda de-afară.


          Lectura piesei, însufleţită mai ales de superba actriţă Luminiţa Borta, mi-a readus in memorie tinereţea îndrăgostitului de mine, permanent şi absurd de nemărturisit. 
           Spre deosebire de personajul din piesă, eu nu am ştiut niciodată să adun şi, de aceea am să scad o seară frumoasă şi un nume AMI, exotic, de La librarie mon cher şi nemărturisit din lunga mea listă.

          Ce nume frumos are patroana!

2 comentarii:

  1. Luminita Borta Multumesc!!!! Ii trimit textul si lui Ami, se va bucura!!!!
    Numai bine, domnule Ionescu!!!!!
    acum 10 ore prin telefonul mobil · Îmi place

    RăspundețiȘtergere
  2. Ami stie probabil textul, dar intentia conteaza!...

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase