marți, 23 aprilie 2013

Dacă e marţi, e Belgia



             Nimic mai potrivit de Ziua Pământului decât o ieşire cu maşina pe autostradă şi ulterior să-ţi alegi direcţia către care simţi nevoia să te deplasezi spre un cadru natural. Dacă se poate, cum l-a lăsat Dumnezeu. Înainte ca omul să-şi însemneze scrijelind cu tăişul briceagului trecătorul său chip în scoarţa unui copac, să deseneze o inimă şi să scrie I love you pe peretele vreunei peşteri sau aiurea pe tăbliţele de la Tărtăria (cu tăbliţele astea am eu un fix!) să lase cercetătorilor semne nedescifrate.

          Vorbesc de o ţară cum e Olanda, a cărei reţea rutieră pare ţesută după calculele şi proiectele unui om-păianjen pus în scaun la ministerul transporturilor să gândească probabilitatea teoretică a tuturor posibilităţilor de transport şi turism ale comunităţii.

          Nu mă pot abţine, gândindu-mă la bietul Relu Fenechiu al nostru. Dacă şi el ar fi dispus de o reţea precum olandoii( nu eu i-am numit aşa ci o prietenă de-a mea, olandoaică!) n-ar mai fi dat atât de uşor anchetatorii de urma transformatoarelor alea îmbătrânite de vreme, şmecherite puţin, recondiţionate, scoase pe centură şi vândute ca tinere cu potenţial, în nişte împrejurări... Aşa e viaţa, te prinde din urmă cu tristeţile ei!

          Aşadar, îmbarcaţi cu toţii în nava noastră amiral pe roţi, marcă germană, nu v-o spui să nu zică ăştia de la Google că fac reclamă neautorizată, aşteptam încrezători să auzim  traseul  ales din laptopul  Cristinei. Am convenit cu Puiu că pe domeniul ăsta, două săptămâni fata mea să fie şefa delegaţiei.

          Autostrada A28 tăia în două o perdea din diferite specii de conifere, copaci cu tulpini drepte, înnalţi, dar şi unii mai scunzi cu crengi contorsionate susţinând coroana verde deschisă spre vârfuri. Vegetaţia, mult mai întârziată decât la noi, abia de permitea timid să pâlpâie albul florilor, ici colo în tufişuri. Am văzut undeva pe dreapta după ce s-a sfârşit pădurea, un tractor întorcând brazdele pe câmp. În faţa lui, o lebădă albă netulburată privea cum se apropie monstrul roşu, dar nu s-a clintit din loc. N-am rămas să asist la negocierea finală căci pedala acceleraţiei şi volanul erau în domeniul lui Puiu.

          Cristina ne-a informat sec că staţia terminus pentru azi e la Rotterdam. Asta e! Dacă aşa s-a hotărât, sărbătorim Ziua Pământului cu multă apă. Pe un panou reuşesc să citesc din scurt Rotterdam 61 de kilometri. Mă aşez liniştit în scaun şi tratez cu Alex problema spinoasă a centurilor de siguranţă. Ioana, de undeva din satelit, intervine din când în când în GPS anunţându-ne ieşirea şi intrarea obligatorie într-o altă autostradă. La un anumit moment mi se pare că parcă s-a schimbat semnificativ sensul de mers. Mă concentrez asupra drumului, dar Rotterdamul dispăruse de pe orice indicator. Ioni, nevastă-mea, pare şi ea nedumerită căinând-o pe Ioana: „nu e atât de simplu să urmăreşti de sus din satelit maşinile în mişcare!” Poate că noaptea a fost fata la vreo petrecere, o fi mai obosită şi a încurcat traseul. Ne linişteşte Cristina sărind în apărarea Ioanei.

          – Nu vă faceţi griji că ştie ea ce face. A ales un traseu un pic mai ocolit.

          Orele se scurg, mă enervez, deja şi încerc să adorm. Un telefon semnalizează un mesaj şi încă unul.

          – I-a uite mamă ce mesaj am  primit. Citeşte tare:

          – Bine aţi venit în Belgia!

          – Belgia? Ioana asta s-a scrântit de tot. Mergem pe mâna ei.

Dacă e marţi, e Belgia. Până şi Nikonul parcă s-a trezit

 BRUXELLES





















 BRUGES


















5 comentarii:

  1. Virgiliu Firescu Nu uita ca noi suntem inca un popor rural,spre deosebire de olandezi ,pentru care respectarea legii a devenit necesara ,in conditiile convietuirii in cetate!Nu respectai ora de intrare in cetate,ramaneai afara!Nu-ti placea numarul de zile de claca,iti lasai bordeiul si te mutai pe alta mosie!
    acum 2 ore · Îmi place

    RăspundețiȘtergere
  2. Stai linistit Virgile, doar ma fac a uita...

    RăspundețiȘtergere
  3. Aurel Sibiceanu Superb. Au tractoare roşii ???

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu vă invidiez. Din poziţia mea de om care n-a trecut de Balcic...hm! ba, fericire!...a ajuns până la Varna.

    RăspundețiȘtergere
  5. Povestea lui Alexandru, are pentru noi si parti luminoase. Vocatia parintilor de a nu se lasa infranti de soarta si a face tot ce e omeneste posibil pentru recuperarea nepotelului meu, alaturi de contributia unei prietene minunate care ne-a pus in legatura cu terapeutul, si ne-a oferit casa la dispozitie, a facut sa fie posibila pentru mine o asemenea calatorie la care in mod normal nu as fi indraznit sa visez. Intamplator, prietena mea "albastra" Claudia m-a convins ca lumea nu e atat de mica.

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase