vineri, 20 septembrie 2013

Lac de umbră toamna






Cum cad literele ca nişte frunze în somn!
Copleşit de toamnă copacul singur
şi-a scuturat chipul într-un lac de umbră.
Pe jos ruginitele semne foşnesc,
hieroglife inconsistente.
Scrisul nu rămâne pe frunzele moarte.
Bastonaşe şi linii frânte...
Doar timpul e veşnic,
drumul sfârşeşte cu ultimul pas.



În căsuţele goale,
atârnate de crengi, ale păsărilor,
a rămas să cânte vântul

2 comentarii:

  1. Da,toamnă! Meditație în foșnet de litere,într-un timp în care nu știi când va fi ultimul pas și de câte ori vei mai asculta vântul cântând în căsuțele gândurilor, zburătoare ca păsările.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de treceri Teodor. Sa ne bucuram de poezie!

      Ștergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase