vineri, 18 iulie 2014

Cimitirul Vesel



          Bunicul dinspre partea tatei avea un picior beteag.  Cǎzuse din tei la 75 de ani, urcat sǎ-i culeagǎ floare Dumitrei. Dumitra, de tânǎrǎ, rupsese orice legǎturǎ cu bunica Lina, mâcar cǎ, frumoase amândouǎ și bune prietene, au frânt multe inimi în sat și au chicotit împreunǎ povestindu-și aventurile. Pânǎ ce Lina i-a destǎinuit într-o searǎ, așezate pe bancǎ sub teiul de peste drum, cǎ Miticǎ a cerut-o de nevastǎ. Odatǎ, pe fruntea Dumitrei, s-au strâns norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși. Avea pentru MiticǎTobârlan un gând ascuns.
          Cu bunicul a pǎstrat legǎturile, de parcǎ nu s-ar fi întâmplat nimic și la timp potrivit (când bunica rǎmânea grea și slavǎ cerului, a nǎscut opt copii), li s-au împletit gândurile înnodând niscaiva legǎturi ascunse, pe care le știa toatǎ Valea Pribei. Probabil le aflase și teiul, fragil la suflet și sensibil și nu s-a opus când Dumnezeu i-a rupt o cracǎ, pedepsind cǎlcǎtura srâmbǎ a bunicului meu.
          De la un timp mǎ înjunghie mereu genunchiul. S-a betegit. Nu poate fi GENA, cǎci atunci când Tobârlan și-a luat pedeapsa, tata nu mai era, iar eu deja începusem sǎ înţeleg buchia lumii. Și nici în vreme târzie, când m-am fǎcut mare, nu m-am legat la cap cu vre-o Genǎ, Floare sau Marie. Și atunci de ce junghiul?
          Mǎrturisesc acum, la capǎt de drum, parcǎ mǎ încearcǎ o pǎrere de rǎu. Câte femei s-or fi supǎrat cǎ nu m-am urcat în tei!... La ce bun atunci, cele zece porunci dacǎ, și cu ele și fǎrǎ ele, nu trece durerea de genunchi?
          Aste judecǎţi îmi frǎmântau mintea, bǎtut de soare în moalele capului,  în mijlocul Cimitirului Vesel de la Sǎpânţa, unde, dacǎ mǎ uitam mai bine înapoi pe cruci, parcǎ se risipise sǎmânţa în pǎmânt, din același soi. Majoritatea epitafelor începeau așa:
          “Pop Marie mǎ numesc și aici mǎ hodihnesc…” Câtǎ floare de tei sǎ fi avut de cules și Pop ǎsta!?
          Nu pot încheia fǎrǎ sǎ transcriu un epitaf de pe crucea lui Holdiș Ioan:
          “Cǎt pe lume am trǎit eu Partidul l-am iubit.” Am fǎcut investigaţii Holdiș Ioan, decedat în 1975, nu s-a dezis. E încǎ pe listele de vot ale PSD-ului. Dumnezeu sǎ-l ierte! 

Reacţia Nikonul la Cimitir...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase