Pe covorul roșu la Mogoșoaia

            Duminicǎ am fost la Mogoșoaia. Lume luminatǎ aștepta ca la Cannes în curtea palatului și în frumosul parc, sǎ descindǎ pe covorul roșu întins încǎ de la poartǎ marile vedete ale splendidei dupǎ-amieze. Paparazzi cu aparatele lor de fotografiat nu mai pridideau sǎ prindǎ în cadru tot ce mișca mai de Doamne-ajutǎ. De la șerpi la broaște râioase, prinţi și prinţese în rochii vaporoase, oșteni romani, mulţime de iepurași play-boi, ţǎrani mexicani, iar mai apoi l-am vǎzut și pe Seneca înfǎșurat în toga lui alergând dup-o vrǎjitoare cu umerii goi. Și odatǎ Toma se uitǎ la mine șmecherește  pe sub sprâncene și grǎiește înfoindu-se-n pǎrţi ca, cucoșu în pene.

            – Tataie, tu ai scris șapte cǎrţi, trebuie sǎ mergi pe covorul roșu!

            – Mǎi copile mǎ omori cu zile, nu simţi cǎ ar fi o problemǎ? Covorul ǎsta duce la o nuntǎ de oameni subţiri. E o nuntǎ cu temǎ, de fiţe. Eu am buzunarul gol, ce dau la miri?

            – Lasa taie, stai domol, am la mine un stilou cu douǎ peniţe, una nouǎ. Când vine darul, le dai autograful pe-o carte și te faci cǎ plouǎ

            – N-am nici o carte de-a mea, l-am luat de-acasǎ sǎ-l citesc doar pe Lulu Ioan Mararu. Cum sǎ-i pǎcǎlesc? are poza pe copertǎ.

            – Lasǎ tataie, nu mai plânge cǎ e nuntǎ nu e omertǎ! Le spui cǎ așa te-ai mascat, nu te controleazǎ la sânge.

            Sfârleazǎ ǎsta micu, rebel și isteţ, are întotdeauna o ieșire la el!

            M-am plimbat de-al dracului un timp pe covor și când sǎ intru în local, am cârmit pe malul lacului. Am citit și m-am amuzat cu Lulu Mararu și Gotculeasa lui. Prietenul ǎsta al meu are harul de povestitor al lui Creangǎ și limbajul savuros de pe fundul hârdǎului de pe Valea Cracǎului.

            Nici n-am vǎzut când a venit mireasa sǎ mǎ fure, sǎ mǎ ducǎ cu ea în pǎdure…

În petale de magnolie, puf de pǎpǎdie și șoapte fierbinţi sǎ mǎ scalde.

            Se fǎcuse noapte și mirosea a gogoși calde…