sâmbătă, 19 septembrie 2015

GUŞTERELE din DRUM


Notă: După lansarea la Merişani a apărut şi prima cronică

GUŞTERELE,  de Ion Toma IONESCU
Note de lectură
                                                                                                                    Domniţa Neaga
 
            „ Nu ştiu dacă cititorul acestei cărţi va gândi ca mine. Încerc să mă dumiresc şi dacă personajele mele schiţate se pot aşeza comod într-un roman. Am amestecat planurile, n-am pus personajele să relaţioneze destul, alteori au relaţionat nefiresc, nu le-am conturat suficient ca tipologie, ca epică, psihologie etc. Recunosc, uneori am amestecat stilurile, timpii istorici şi cei ai povestirii, spaţiile, am inclus şi un metaroman, nu-i prea mult? Fără o succintă organizare!... De parcă am avut numai dubii, nu şi idei...”
            Fragmentul citat, care deschide capitolul XXIII al cărţii, este o mărturie sinceră a frământărilor şi neliniştilor scriitorului, preocupat de calitatea actului de creaţie. Exigenţele sale morale faţă de sine sunt atât de înalte, încât deplina luciditate îl face să se întrebe dacă demersul său creator este cel autentic... Nu întâlnim prea des, în ziua de astăzi, scriitori care să-şi pună astfel de probleme de conştiinţă legate de scris.
            Romanul „ Guşterele”, ediţia a doua, apărut la Editura Inspirescu, Satu-Mare, 2015, aduce în faţa cititorului român o poveste de viaţă autentică trăită de personajul, narator şi autor deopotrivă, Ion Toma Ionescu. Scriitorul înoată în trecutul de ceaţă pe care îl aduce în memorie şi îl retrăieşte cu aceeaşi intensitate ca odinioară, dacă nu chiar mai intens.
Nu cunosc raţiunile care au stat la baza acestei a doua ediţii, dar am observat cu bucurie câteva lucruri inspirate care au adus îmbunătăţiri substanţiale conţinutului cărţii apărute în 2013 la Ed. Paralela 45 din Piteşti. Sunt fixate, de data aceasta, mult mai clar coordonatele temporale şi spaţiale ale romanului. Fiecare personaj beneficiază de o atenţie sporită din partea autorului, amănuntele aduse în plus consolidându-i personalitatea. Se vede o preocupare mai mare de a întări caracterul autentic al întâmplărilor: despre unele personaje avem mărturii noi din partea unor „martori”; despre faptele povestite avem „documente” descoperite recent în arhivele pe care scriitorul le-a cercetat. Remarcăm tendinţa vădită a prozatorului de a face din personajele pe care le-a iubit adevărate icoane, punând pe chipul acestora o lumină transfinită. În fine, prin această a doua ediţie, I.T.Ionescu desfiinţează frontiera dintre realitatea dură (trăită de personaje în nişte ani la fel de duri) şi cea magică, onirică, oferind cititorului posibilitatea de a-l însoţi pe autor într-un univers pluridimensional, acţiunea desfăşurându-se pe trei planuri interşarjabile: real, fantastic, oniric.
            „ Guşterele”, titlul romanului, este o metaforă. Dacă am încerca să o decodăm, nu am face decât să maculăm imaginea artistică. Ar fi ca şi cum am mângâia cu mâinile înnoroite aripile albe ale unui înger.
Cartea este structurată pe mai multe capitole, fiecare capitol purtând numele unui personaj, sau un titlu metaforic ce defineşte o vârstă, o etapă, o stare de spirit. Unele capitole au acelaşi titlu, de pildă numele unui personaj, surprins însă în ipostaze diferite ale existenţei sale.
Am remarcat şi cu altă ocazie calitatea deosebită a autorului de a portretiza. Uneori, prin câteva detalii, realizează un portret viguros, memorabil. Personajele sale sunt aidoma unor construcţii solide, împodobite pe dinăuntru cu fresce de o rară frumuseţe. Ele sunt actorii care dau viaţă textului literar, interpretând de cele mai multe ori un rol dramatic, mai rar, unul comic.
            Nu lipsesc tablourile onirice de cea mai bună calitate expresionistă şi escatologică. Capitolele XIX şi XXI,  respectiv „ Coverga din cer” şi „ La covergi”, oferă o imagine a Raiului, unde bătrânul Tobârlan negociază, în termenii lui, cu Dumnezeu. Dialogul dintre cei doi, calm, paşnic, pare a fi o discuţie firească între doi prieteni. Tobârlan este un alt om: a renunţat la multe din apucăturile lumeşti, acceptă constrângerile impuse, dar ultimul cuvânt pare să îl aibă tot el. Covergile care populează lumea Raiului sunt asemenea unor iglu-uri, în care s-au retras Tobârlanii, spre a se bucura de fericirea de care nu prea au avut parte aici pe pământ... Umorul fin şi ironia ascunsă, stilul liber de podoabe artistice... sunt mărturii ale unui robust talent scriitoricesc.
            În cartea lui Ion Toma Ionescu totul începe şi se termină cu „ timpul”. Un timp de o exactitate matematică, timpul demiurg, un timp lipsit uneori de importanţă, care curge haotic, un timp care vine parcă din afara oamenilor, îi împinge, îi constrânge, îi subjugă şi le acoperă timpurile lor particulare. Este timpul imperios al lumii ( lumea văzută ca un  sanatoriul universal) în care vieţile noastre, ale oamenilor, se înscriu ca un punct pe o dreaptă  fragilă...
            Parafrazându-l pe Ludwig Wittgenstein, aş spună că înţelesul acestei cărţi poate fi exprimat în câteva cuvinte:” Ceea ce se poate în genere spune se poate spune clar; despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă”... Tăcând, însă, nu vom afla niciodată dramele înaintaşilor noştri, viaţa lor plină de privaţiuni, ceea ce au gândit şi au făptuit, cine au fost ei, dar mai ales, cine suntem noi, cei de astăzi, care descindem din ei şi ducem mai departe moştenirea lor genetică.
                                                                                               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu