joi, 24 septembrie 2015

Crucea de piatrã




Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor după ce se lăsa întunericul. Flǎcǎruia felinarului – agăţat direct pe zidul casei sau în poartă – roşie de la gazul îndoit cu apǎ, nu reuşea să lumineze într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi obiectul ce le acoperea fruntea. Pălărie, dac-ar fi fost vreun domn, sau caschetã, dacă se nimerea unul dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile Bucureştilor. Cei, cu bască sau chipiu, treceau ceva mai în jos căci strada plăcerilor avea mai multe stabilimente. Oferta fiind după buzunarul clientului.

Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecǎreala fetelor care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete, te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese din ultima vreme. Sorbeai un pahar-două din băutura fină şi numai după aceia îţi clăteai ochii alegându-ţi una dintre fetele îmbrăcate provocator, transparent, astfel încât să-și pună în valoare calităţile de patrimoniu.

Venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă cu sublocotenetul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască şi trebuie s-o încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de curând din Garda Regală nu-i ştia nimeni rostul ȋn trupa nouã aşa că încercarea dăduse rezultate. În birjǎ se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească liberă. A avut noroc. Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa, patroana, avea slăbiciune la el. Cum îl văzu îl luǎ în braţe şi-i şopti la ureche:

– Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus. Ce e cu uniforma asta pe tine? Titi era într-o uniformă militară obişnuită de infanterist, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete din Gardã.

– Îţi povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi dǎ-ne sus şi o sticlă cu lichior de nuci. Patroana se uită lung, fetele nu aveau voie să bea în timpul lucrului, dar se execută îndată. O luǎ pe Suzi de mânǎ extrăgând-o cu o plecăciune “vinovată” din grupul ce se strânsese ciorchine în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele supărate izbucniră pe mai multe voci.

– Ia-mă pe mine Titișor!

– Doamnelor, va rămân dator!

În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după două păhăruţe de lichior se cãznea sã-i primeascã bine, dar parcă nu se potriveau ca altădată jocurile. Nu ardea focul… Nimic profesional ȋn ȋntȃlnirile lor de pȃnã acum, uitau cu totul unde se aflau și ȋși stȃrneau reciproc dorințele, ceeace mai ales pentru Suzi pãrea o minune, redescoperind ȋn sine ca o bucurie ce-i umplea inima, susurul unui izvor pe care-l credea ȋmpietrit demult.

– Suzi, ştiai că ai un sȃn mai nătâng şi altul fudul? Pare că n-am supt nici le fel, nici destul! Avea un bust perfect Suzi şi-i plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor spre gura lacomă.

– Mai lasă iezii că ne-apucă nǎmiezii, fără speranţe! Ce-i cu pistolul tău? N-are gloanţe? Hotărăşte-te până joi!

– Suzi, mâine plec la război. Îl împinse cu putere de deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânărǎ ce lucea, îl cercetǎ intens, cuprinzând-o încet, din interior, întunericul.

– Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-o datǎ purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de inima în camerele alăturate. Veni lângă el, îi lua mâinile şi i le puse pe sâni cu capul dat pe spate, frecȃndu-i de mâinile lui. Sfârcurile deveniseră tari şi sănii flǎmânzi parcă cerşeau adăpostul.

– Bine mă Titi!... Se mistuirǎ într-o îmbrǎţișare lungǎ, refuzȃnd sã asculte fȃșȃitul tot mai intens al tãcerii.

Nota: Acest post poate fi publicat in orice revista cu conditia sa fiu informat

Un comentariu:

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase