sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Aer de Bucureşti



Spaţiul între cuvinte e mai mare decât orizontul, când poezia şi muzica se adunǎ ca în amvonul unei biserici la porţile sufletului. Aşa a fost asearǎ într-o salǎ atelier a Teatrului Notara unde am fost parte, ca spectator, la desfǎşurarea freneticǎ, în toatǎ splendoarea, a frumosului şi bucuriei vieţii, înainte doar cu câteva ore ca, la Paris, moartea sǎ ne înstǎpâneasca şi sǎ ne oripileze gândurile.

Mai mulţi monştrii sacrii au ajuns la aniverarea Ioanei Crǎciunescu, sub bagheta îngǎduitoare şi fastǎ a doi dirijori dǎruiţi cu har: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.

Sǎ-i numim doar pentru a realiza mental ce pot face împreunǎ: Ion Mureşan, Ioan Es Pop, Eugen Suciu, Mircea Tiberian, Ion Bogdan Ştefǎnescu, Mircea Florian, Nadia Trohin şi Ioan Groşan. Au mai fost doi îngeri cu o muzicǎ hieraticǎ dar cǎrora  nu le ştiu numele, cum sunt sigur cǎ mulţi dintre dumneavoastrǎ nu au auzit poate pânǎ acum de Nadia Trofin, o româncǎ din Chişinǎu cǎreia vǎ rog atunci când veţi avea prilejul, sǎ-i auziţi vocea.

Ioana Crǎciunescu, întoarsǎ de la Paris, oraşul care de azi noapte e sub teroare, pǎrea pe scenǎ o trestie de sticlǎ transparentǎ în legǎnare…

Frumoasǎ searǎ, scurtatǎ brusc în decantǎrile ei, de imginile primite neverosimil din televizor, acasǎ.

Un comentariu:

  1. Lumini ostatece (între cer şi pământ)

    Corzi de chitară (a)prinse, îşi tânguie dorul picat sudoare
    într-un cocktail jonglat în pahare, ca un barman
    şi lecţii de prim ajutor saltă pereţii în flăcări.

    Nu, nu erau pentru aici, luate. Cerul
    îşi cere surescitarea. Avea Sufletul
    fărâmiţat în bucăţi
    şi explozii,
    artificii,
    stele

    întorc ca un bumerang, gândul şi lumini se sting în zi.

    Luminează noaptea,
    străzile paşilor
    şi orb
    şi surd
    şi zbor dincolo, aripi şi cânt.

    Ostatec vieţii printre gloanţe şi bombe şi flori şi candele (se) aprind.
    14.11.2015, ora 00,58’

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase