duminică, 15 noiembrie 2015

Club 99. Premianţii



Cu o searǎ înainte, la aniversarea Ioanei Crǎciunescu de la Teatrul Notara, Ioan Es Pop ne-a citit o superbǎ poezie şi manipulându-ne, ne-a condus într-o casǎ ţǎrǎneascǎ din fundul Ieudului cu trei paturi.
Într-o superbǎ simplitate am tranzitat alǎturi de el etapele successive ale continuitǎţii unui ciclu vital. De la nerǎbdarea care te impinge sǎ pǎrǎseşti cât mai rapid patul de la fereastrǎ al copiilor, ca sǎ poţi ocupa la soroc celǎlalt pat parental din mijloc, dominator, în spatele cǎruia trona un covor pe care era ţesut pomul vieţii. Te-ai fi  aşteptat între şoapte, ca parinţii sǎ se ridice sǎ culeagǎ merele din ramuri şi sǎ-şi înfigǎ în carnea lor dinţii pe sub aşternuturi. Dar un fâşâit de fluturi în miez de noapte intra cu somnul prin geamuri.
Merele roşii, tot alea erau dimineaţa, le numǎram!
În ultimul pat, cu respiraţia urât mirositoare şi întreruptǎ de la o vreme, bunicul se încleştase, cu mâinile descǎrnate, de scânduri şi parcǎ uitase sǎ coboare…

*

Şi poezia la fel ca viaţa are paturile ei la care visezi, cu aşternuturi mai fierbinţi sau mai reci. Treci prin ea şi percutezi sprijinit de cineva
Astfel s-au format ieri la Clubul 99 perechile duplex, adecvate ca sǎ nu existe dubii, sǎ iasǎ din context vorbe despre poezie şi sex, deocheate. Perechi cu afinitǎţi fireşti. 
Nora IUGA – Alina NAIU, Riri Sylvia MANOR – Raluca NEAGU, Ioan Es POP – Merlich SAIA, Adrian SUCIU – Adrian CÎRSTEA și Lucian VASILESCU – Tudor VOICU. A fost Gala Tinerilor Poeţi în  care s-a decernat Premiul Naţional Pentru Poezie “Traian T Coşovei”. Tudor Voicu fiind laureatul.
Şi-au dat mâna ca sǎ iasǎ o searǎ de neuitat, mai ales pentru generaţia tânǎrǎ, Agenţia de Carte, reprezentatǎ la vârf de Dan Mircea Cipariu, Muzeul Literaturii Române cu Ioan Cristescu şi Direcţia Nouǎ cu Profetul Adrian Suciu.
Editura Tracus Arte va prinde în carte anul viitor hamacul în care s-a legǎnat tânǎrul autor.

S-a bucurat ca-ntre prieteni cu ei trei şi Ştefania, alǎturi desigur de Traian T Coşovei.

A curs whisky şi vinul liber în valuri, pahariu dupǎ pahariu. Poeţii de sacrificiu Vasilescu, Suciu şi Cipariu, poeţii mari, au rǎmas tutelari de serviciu, harnici. Cum sǎ nu sorbi poezia cu Raluca Neagu şi Alina Naiu, paharnici?

Doar Ioan Es s-a ridicat în picioare, n-a mai putut sǎ stea şi a plecat spre ieşire întins. Se pare cǎ în Ieudul lui a nins.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase