vineri, 20 ianuarie 2012

Hora Staccato şi Gheorghe Zamfir


Lecţia deschisă la cursul de istorie a fost scoasă în stradă şi-n a şaptea zi. Piaţa Universităţii a devenit Câmpul lui Marte. Un Roller damnat, pare că ştie să pună bine în pagină scenariul cu ingrediente şi proceduri convenite.
Ochiul aparatelor de filmat receptează în cadru, grosplanuri care să poată fi combinate într-un puzzle suprarealist credibil.
Toţi marii gameri ai televiziunilor moguliene, bine antrenaţi, sunt în transă aruncând cu trasoarele lor verbale din diverse unghiuri, la ţinte fixe, spoturi luminoase şi gaze lacrimogene.
Corul antic, mulţimea flămândă puţin numeroasă pentru vremuri de criză(grosul stă la televizor), înalţă dinspre Teatrul Naţional o compoziţie musical-polifonică uşor dezarticulată, pentru că nu şi-a găsit un dirijor potrivit.
Comandourile galeriilor steliste şi dinamoviste cu întreg arsenalul lor de petarde, fumigene, artificii şi cocteiluri Molotov, îşi sărbătoresc înfrăţirea în zona fântânilor dinspre Facultatea de arhitectură. Este singurul loc unde se poate citi în clar profesionismul în tabăra protestatarilor.
Apărătorii puterii, duşmanii, de o parte şi cealaltă a străzii, delimitând-o, se insinuiază în scenă nesiguri, timizi, în costumele lor grele cu bocanci în picioare şi cu căştile pe cap alcătuind două şiruri paralele de dansatori nefireşti. Cum să te prinzi într-o horă adevărată fără trăire, pasiune şi fără costum tradiţional.
Cu toată tensiunea creată între cele două tabere, acţiunea trena, lipsea ceva. Nu se zărea opoziţia
Aseară în ziua şaptea generalii Ponta, Crin şi aghiotantul, geloşi că istoria putea trece pe lăngă ei fără să-i bage în seamă a dat semnalul strângându-şi oştile sub comanda lui Gheorghe Zamfir.
Pe mine ca spectator mă oripilează violenţele de orice fel, de limbaj de atitudine, prostia şi minciuna.
În rest faceţi voi ce vreţi , ce e scris, că noi nu contăm. Am obosit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu