marți, 3 ianuarie 2012

Note de lectura. Dreptatea invingatorului. Victoria Milescu.


I s-a dat un câmp cu pietre, bolovani de pietre şi o daltă, într-un ţinut uitat undeva lângă Râmnicul Sărat.(Una lume a stabilit că în zonă puteau fi doar bolovani de sare). Apoi i s-a spus:
" E pădurea ta, dă-i suflet! "
Nu s-a dat îndărăt şi-a luat dalta şi a început să cioplească poeme. Şi-a zdrelit sufletul de colţurile cuvintelor, i-au trecut aşchii pe la urechi, sângele  i s-a scurs din degete, dar ea cu cerbicie a continuat să cioplească. Lucrul trebuia bine făcut.
" Cine s-ar putea îndrăgosti/ de un scelerat/ proclamându-se rege/ peste tomurile puhave, trăndave, laşe/ un rege strigând lumii cu disperare/ vreau un poem, un poem adevărat/ dau un regat pentru un poem " (Dreptatea învingătorului).
Nu e deloc uşor să ciopleşti poemul, să-i dai forma care să te reprezinte, nu-l poţi gasi din întâmplare aşa cum doreşti,  " cu un ţăruş  înfipt în inimă ".
Dialogul constant cu himera, ţine poeta mereu în stare de graţie:
" Mă urmărea spărgând stelele/ poemul era în cer/ eu eram pe pământ/ am făcut schimb de locuri/ pentru o noapte şi-o zi " ( Proba deposedării). Sau :
" Să fi pregătită, îmi spune/ trăiască moartea să strigi/ sirenelor de pe stânci/ sprijinind cerul cu ţipătul, cu spinarea/ cănd în aer miroase a poem/ să nu aştepţi ajutor, nici amânare/ să fii pregătită/ pe pământ, în aer, pe mare/ mai bine înfricoşătoare decât înfricoşată/ înarmează-te cu literele negre tipărite pe/ trup/ şi în măruntaie, aprinde torţa… " (Vae Soli !)
În încercarea sa, îngerul o însoţeşte ca o călăuza statornică :
" Sânge, sudoare şi lacrimi îmi cere îngerul/ târându-mă de funie/ prin deşertul unei picături de cerneală/ scurgându-se din cotorul unei cărţi de /aramă/ Sunt o carte/ îmbrăcată în piele de om " (Pars pro toto)
Oricui i se poate întâmpla, pentru câteva clipe să evadeze din încleştare, să se liniştească, să-şi ia o pauză şi să respire, dar obsesiile revin dominatoare, i se întâmplă şi poetei :
" Vîntul trece pe lăngă/ adăpostul femeilor maltratate/ ele mor râzând/ pe gardul înalt cu colţi de fier/ au pus cerul cu stelele la uscat/ vine femeia nopţii/ tocurile ei ascuţite/ se înfig sacadat/ în carnea trotuarului/ vântul trece prin părul ce-i ascunde faţa surâzătoare/ îî fură mica poşetă cu rujul maron/ îî trage trotuarul de sub picioare/ rulează iarba/ sub care se zbenguie peştii…" (Oricui i se poate întâmpla)
În partea a doua (Ora et labora) lucrarea pare că se îseninează, liniile sunt precis conturate, poeta e stăpână pe mişcările ei, spaţiul devine mai larg şi capătă profunzime.
Şi dacă începutul cărţii (Vae soli) se alcătueşte din mici piese şlefuite, oglindind disparat poemul, variaţiuni pe aceeaşi temă a artei poetice, obositoare prin  densitatea alăturării, fie şi măcar ca tehnică repetitivă a construcţiei, – ansamblul riscă să scadă cumva din strălucirea metaforelor – poeta simte şi se opreşte la timp dezvăluind o nouă stare poetică.
Se deschide un nou capitol al libertăţii ce nu-şi mai asumă zona demonstrativă, poeta şi-a însuşit arta poemului şi e liberă să-i trădeze canoanele, este victoria ei şi dreptatea de totdeauna a învingătorului.
" Eram în piaţa cu oameni liberi/ cu cel pentru care/ băteau clopotele/ oh, libertatea cu arma ei/ credincioasă până la capăt/ drumurile ducând spre ele însele// pescăruşi singuratici aterizau la punct fix/ inima fiecăruia ardea/ odată cu celelalte lucruri/ şi el alerga/ cu o săgeată înfiptă în piept/ iertându-mă că nu bănuiam nimic/ risipitoare până la saţiu/ aproape că l-am atins/ printre crăpăturile întunericului… "
Las plăcerea cititorului să descopere o densitate a poemelor care cu siguranţă emană o impresionantă forţă artistică, adăugănd un singur poem :
"Mâncăm la aceeaşi masă/ dormin în acelaşi pat/ pe lună nouă pleacă de-acasă/ afundându-se într-o văgăună/ se reîntoarce în zori/ înfrigurat, duhnind a război/ îmi pune pe raft câteva bacnote/ într-un plic/ nu-l deschid/
lasă, lumea mai are încă de ispăşit/ să nu-i judecăm pe îngeri/ cum se salvează/ lasă, poate vin alte vremuri…"
          Cu siguranţă Victoria Milescu, cu o pădure de cărţi în spate, ar merita mai multă aplecare din partea criticilor adevăraţi. (mai sunt ?...)

Un comentariu:

  1. Milescu Victoria Va multumesc mult pentru ce ati scris despre mine, pentru gandul bun, pentru delicatete si prietenie. Cu drag, Victoria.
    Acum 43 minute · Îmi place

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase