marți, 31 ianuarie 2012

O noua cronica la Dosarul Albastrii

„Albaştrii”. Un (meta)dosar
Publicat Revista Arges ianuarie 2012. Dumitru Augustin Doman

Arhiva CNSAS a făcut deja rafturi de bibliotecă. Scriitori cunoscuţi au făcut cărţi din propriul dosar de urmărire informativă, fiecare în stil propriu: Luca Piţu, Dorin Tudoran, Stelian Tănase… Este interesant pentru istoria literaturii, dar chiar pentru istoria contemporană în general, cum a văzut puterea comunistă rolul scriitorilor în societate, cât trebuia să le ofere dreptul la expresie, la reflectarea epocii, cât de lung sau de scurt trebuia să fie lanţul libertăţii sau interdicţiei de expresie, depinde de unghiul din care se privea.
Un astfel de dosar foloseşte ca bază poetul Ion Toma Ionescu pentru volumul Dosarul „Albaştrii”. Fenomenul Piteşti 1971 (Paralela 45, 2011). Câţiva tineri  la începutul anilor ’70, cu aplecare spre literatură şi arte, se constituie aproape organic, spontan, într-un grup care aderă la un cenaclu, crează ei înşişi un cenaclu, se întâlnesc prin cafenele şi acasă la unul sau la celălalt pentru a-şi citi producţiile, se împrietenesc, se îndrăgostesc alţii… Un lucru absolut firesc într-o societate. Nu şi în societatea comunistă de la noi. Tinerii elevi şi studenţi sunt monitorizaţi de Securitate cu exces de zel, unii racolaţi ca informatori despre ceilalţi, demascaţi într-un proces public la casă de cultură. Vieţile tinerilor visători de la Piteşti au fost strâmbate brusc de intervenţia „organelor”.
Un volum croit pe un dosar de urmărire informativă de la CNSAS, mai ales când personajele nu sunt celebre, îndeobşte nu poate fi decât unul banal şi plictisitor. Ei bine, acesta nu e. Din două motive. Unu: cartea este vioi structurată, ca un roman (post)modern cu şi despre tineri într-o anumită epocă anume. Se urmăreşte – ca un fir poliţist – cronologia dosarului pe care autorul îl adnotează cu acribie la fiecare paragraf sau de câte ori se impune, luând mărturii scrise de la personajele dosarului, purtând corespondenţă pe messenger cu ele, încercând să reconstituie faptele şi atmosfera de acum 40 de ani, fiecare membru al grupului fiind protagonistul unui capitol, alcătuindu-se în oglindă un „celălalt dosar”, 2011, la 40 de ani de la cel real, cartea având anexe cu pagini din dosar facsimilate şi cu fotografii ale tinerilor de atunci. Cartea se scrie sub ochii noştri, la vedere, Ion Toma Ionescu (ITI) comentând un fapt sau altul, dar şi notele informative, ca şi adnotările editorului, fiind de apreciat sinceritatea şi onestitatea autorului, dar şi obiectivismul, nedepistând deloc tendinţa acestuia de a face pe eroul, pe marele opozant. El lasă declaraţiile şi notele informative aşa cum au apărut în dosar, doar că le repară erorile acum,
în 2011, la vedere, cu martori, cu argumente. Dosarul devine în carte unul cu mai multe sertare, altfel zis, devine un metadosar. Iată, de pildă, o apreciere din capitolul introductiv: „Mi s-a părut un pic forţată sugestia editorului meu de a alătura în titlul cărţii sintagma Fenomenul Piteşti, lângă Dosarul Albaştrii. În fond, dacă stai să judeci, ce-am pătimit noi e nesemnificativ şi irelevant, nu pot fi termeni de comparaţie (n-aveam cum să fim eroii unei cărţi importante). Atunci în 1971, anul începutului consolidării dictaturii şi cultului personalităţii lui Ceauşescu, se concepea altfel reeducarea”.
Iar al doilea motiv pentru care cartea nu este plictisitoare este acela că ea are şi un rol, cum să zic, educativ, neavând eu un alt cuvânt mai puţin lemnos la îndemână. Pentru tinerii de astăzi, unii autori de bloguri procomuniste, e instructiv de aflat câtă (lipsă de) libertate avea un tânăr la 1970, cum era dat afară din facultate, cum era trimis în fabrică să-i intre minţile în cap, cum nu-şi croia viaţa în funcţie de aptitudini, de ambiţie, de muncă intelectuală, ci după zelul Miliţiei şi Securităţii. La scena flagrantului din casa soţilor Radu au fost aduse şi două vecine ca martori. „Reacţia celor două babe, scrie ITI, martorele flagrantului, speriate şi ele de amploarea descinderii, a fost pe măsura evenimentului. <<…Cine veniră maică la copiii ăştia, americanii? Apără-ne Doamne de duşmani!... sau furară ceva?...>> <<Au furat, ţaţă Floareo, încrederea partidului, pe noi toţi ne furară, ei sunt duşmanii poporului…>> <<Copiii ăştia?.... vezi, Rădiţo, ţi-am spus eu să închizi seara bine găinile în coteţ….>>”. Dacă n-ar fi fost o scenă cu urmări pe viaţă pentru nişte tineri prinşi cu un pot la poker de …5 lei şi 35 de bani, ei bine scena ar fi una de teatru absurd de cea mai bună calitate.
Dar, să trecem în revistă grupul „albaştrilor”, după raportul Securităţii Argeş către Consiliul Securităţii Statului în care se dă seamă de punerea lor în discuţie publică: Vasile Iordache, student în anul I la Institutul de artă teatrală şi cinematografică,  Nicolae Radu, „absolvent de liceu, fără profesie”, Aglaia Radu, „10 clase de liceu, fără ocupaţie”, Ion Toma Ionescu, „cu studii clase de liceu, fără ocupaţie”, Gheorghe Cârstea, mecanic, Georgeta Bădescu, elevă la Liceul de chimie, Claudia Duminică, „absolventă de liceu, fără ocupaţie”, Alexandrina Pia, „are 2 clase de liceu, fără ocupaţie”, toţi cu vârste între 19 şi 25 de ani. Aceştia cică puneau în pericol orânduirea socialistă din România şi, mai zice raportul, au fost „surprinşi în flagrant la domiciliul numitului Radu Nicolae”, stabilindu-se că „cei în cauză organizau şedinţe clandestine, expuneau lucrări de cameră (sic! n. DAD), în care se denigra politica partidului şi statului şi literatura română (auzi! n. DAD), audiau emisiunile transmise în limba română de postul de radio Europa Liberă, redactau unele înscrisuri în vederea trimiterii lor trădătorului de patrie Cornel Chiriac. Cei în cauză au adus calomnii la adresa partidului şi statului şi au comentat negativ măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi cultural-educative a tineretului”…. Ca să vedeţi ce crime comiteau tinerii împotriva partidului şi statului! Pentru aceasta, aceştia n-au plătit cu ani de închisoare politică, lucrurile se mai schimbaseră faţă de „obsedantul deceniu”, dar au plătit, cum spuneam, cu punerea vieţii lor pe un făgaş strâmb. Şi au fost expuşi ca nişte mari răufăcători pe scena Casei elevilor şi studenţilor unde colegii lor de generaţie au „luat o atitudine hotărâtă, de dezaprobare şi au criticat aspru persoanele puse în dezbatere, înfierând faptele lor” (citat din raportul Securităţii, anexat volumului).


Nota: Cartea poate fi comandata online la Editura Paralela 45, precum si la alte librarii. (Clic dreapta sus coperta carte)

3 comentarii:

  1. si dumitru ungureanu scrie:
    http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4655&Itemid=104
    http://dumitru-ungureanu.blogspot.com/2012/01/destin-anonim.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vazut. Multumesc Simona. Am publicat pe celalalt blog.
    http://glontdeargint.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari! am citit revista.

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase