luni, 27 august 2012

Am urcat la Bâlea Cascadă. Partea întâi


             În weekendul ăsta am urcat la Bâlea Cascadă, părăsind ochiurile de căldură înşelătoare şi mirosul de smoală ce se răsuceau vălătuc în aerul curgând ca apa şi pândind umbra vreunei sălcii. Oraşul asediat de caniculă ne urcase de-a valma în maşină, inventariind în grabă genţile cu haine, lada frigorifică înţesată cu mâncare, grătarul şi sacul aferent cu cărbuni, fructele şi băuturile, gradate ierarhic în funcţie de mişcarea imperceptibilă în raport cu volanul şi anii de studiu, fixând ferm GPS-ul pe Transfăgărăşan. De data asta am fost în echipă redusă, fără Tomistul, nepotul cel mic aflat cu bunica dinspre partea tătâne-său într-un pelerinaj bisericesc de liniştire înainte de Marea Expediţie spre Clasa 0 şi fără Ramona, fata cea mică, mama Tomistului ce prestează serviciul şi în weekend ca o specialistă în resurse umane.  
                                                                                                                        Pe locul şoferului de sacrificiu, Laurenţiu, ca să-i poată oferii Cristinei, în dreapta libertatea Nikonului şi celorlalţi, atât cât contam, siguranţă deplină. Pe bancheta din spate lipiţi de geam, eu şi Ioni, bunicii, ca să-i putem oferi lui Alexandru suficient spaţiu să se instaleze cu perna şi laptopul din dotare în lumea lui, preocupat să transpună pentru  câteva clipe momentul, în carnetul meu de însemnări. Îl mai scoteam uneori din stare, dacă întâlneam vre-o turmă de oi sau vre-un pâlc de bălţate, stânci vii aşezate greoi în treaba lor la păscut, pescuit sau alte ale vieţii.  
                                                                                                                          Am depăşit Barajul şi deja Cristina înroşise minunea care înghiţea nesătul imagini după imagini, pentru a le pune ulterior cu acurateţe şi stil în pagini de album. Special pentru Laurenţiu, din când în când, punea de-o parte bunăciuni, să-şi bucure şi el în tihnă, la vre-un popas, ochiul atent altcum doar la linia şerpuitoare a drumului. Să ne bucurăm şi noi cu el că merită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase