vineri, 24 august 2012

Pădurea scufundată


În locuinţa mea sub-lacustră,
branhiile sunt arondate fluient
la tastatură,
ca să pot înota pe spate,
în camera aceea obscură.
Un fel de gură de metrou
în delir permanent.
în strânsă legătură cu lumea de-afară
cât să respir indecent gură la gură,
ca nou, într-o vară fierbinte.

În loc de mobilă şi lustră,
port cu mine scufundat în ocean, ca-ntr-un halou,
tot oraşul, cu grădina publică,
cu străzile pavate cu piatră cubică,
cu pădurea Trivale
şi claxonul salvărilor blocate
în holul cinematografului Lumina,
în însângerata iarnă când ne-a crescut gras,
adrenalina şi la Spitalul judeţean
s-a tras, într-un cetăţean.

Eu, sub masă la etajul patru,
îmi feream oasele de glonţul
ce mă putea atinge prin geam,
cu clonţul.
           
Altădată, în tinereţea în van
m-am războit cu o caracatiţă
jucându-mă cu focul.
Braţele-i întinse prin tavan şi pereţii de zid
au rupt vălul albastru.
Aveam prieteni, fete, băieţi,
împleteam cuvinte,
nu eram un sihastru insipid!  
Delimitând locul cu sârmă ghimpată,
caracatiţa ne-a împroşcat cu cerneală.
Am văzut atunci Pădurea Katinului scufundată
într-un câmp de scaieţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase