marți, 14 august 2012

Premierul Ponta a descoperit reţeta fericirii


            Sportivii sunt oamenii cei mai liberi. Ei nu au limite, sunt în competiţie cu timpul, cu gravitaţia, cu propria forţă fizică. Inteligenţi şi agili depăşesc graniţele realului devenind zei. Am văzut spectacolul de îchidere al Olimpiadei. Zeii îşi terminaseră treaba. Cuminţi şi modeşti se uimeau de bucuriile simple cu care gazdele au dorit să-i onoreze.
          Şi când ceilalţi oameni, artişti celebri au coborât în arenă, s-a dovedit că nici aceştia nu au limite şi ei sunt liberi, şi prin expresia artei lor sunt tot  zei.
          Dacă întâmplător, undeva în univers un ochi magic ar fi străbătut distanţele cosmice zărind London Eye, ieri noapte, rotindu-se scăldată în galben strălucitor şi-ar fi putut imagina, fără nici o explicaţie, că au descoperit culoarea şi planeta fericirii.
          Fabuloasă ideea de a colora cercul luminos în raport de starea de spirit a naţiunii, stare de spirit statistică stabilită prin cercetarea mesajelor pe TWITTER. „Galben cît mai strălucitor, dacă britanicii sînt fericiţi, verde dacă sînt aşa şi aşa, mov dacă sentimentul lor general e mai degrabă unul negativ.” L-am citat pe specialistul Cătalin Tolontan care mi-a decodificat nuanţele culorilor pentru că sunt daltonistul de serviciu şi, trebuia cumva să ajung la ghilimele, subiectul ăla tristul pe care îl port permanent ca pe-un viciu, în gândurile mele. Un fel de fluture Cap de mort, un fel de schelet în şifonier.
            De la un timp nu mai scap de Premier. A devenit abordabil şi l-am luat om la om. A poftit să vadă finala de baschet cu americanii, ca un baschetbalist.com veritabil, nu la televizor cu golanii şi, a coborât cu hârzobul printre stele din cer. Să nu fim răi, îi permite jobul nu e ca Boc auster.
          Prin hublou, a văzut roata aia uriaşă de foc, obiectivul turistic nou London Eye, cât patru blocuri cu zece etaje în diametru la un loc şi i-a plăcut. Eu eram pe post de contabil. Un fel de Sfântul Petru.
          „Cât să ne coste drăcia!?... Vorbesc mâine cu laburiştii!...  Sau mai bine nu, că sunt neamuri proaste. O luăm pur şi simplu cu copy-paste şi schimbăm starea de spirit în România, la triştii. O plantăm în grădină la Cotroceni să se bucure şi Crin!...” Ca şi cum ne-am trage singuri o scalpă, aşa din senin.
          Nu saturi gloata cu coceni, Dottore! Ne batem cuie în talpă. Roata ca roata o-nvârteşti, dar lumina că e ca măslina de neagră, cum o vopseşti?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase