marți, 28 august 2012

Pe Transfăgărăşan. Partea patra.


              Tocmai citisem ştirea că Transfăgărăşanul a fost declarat lider într-un clasament al celor mai spectaculoase şosele montane ale lumii. Peste bijuteriile Italiei, Emiratelor Arabe Unite, Elveţiei, Norvegiei sau Argentinei. Nu suntem obişnuiţi să fim plasaţi în fruntea clasamentelor de orice fel şi, recunoscuţi de toată lumea că am atins acele culmi prin propriile eforturi. Mâna şi viziunea de artist a lui Dumnezeu a creat acele frumuseţi neasemuite, dar şoseaua şerpuind pe versanţi şi tunelul care sparge inima de piatră a muntelui pe o lungime de aproape 1 km, a fost realizată de militarii români, aproape de necrezut, în doar patru ani între 1970-1974.
            Ca orice edificiu măreţ construcţia lui a cerut jertfe şi dacă, nu departe la Curtea de Argeş în peretele mânăstirii, Manole a mângâiat-o pe Ana în iubire, zidind-o ca să întărească zidul, vorbind de inima de piatră a muntelui, se spune că peste 400 de militari şi-au ostoit tinereţea în picioare la săvârşirea tunelului şi Transfăgărăşanului întreg. Oficial, Ceauşescu a recunoscut patruzeci de cruci pentru finalizarea obiectivului militar de rezistenţă strategică.
            Ulterior, ezitant, noua democraţie sau ce-o fi fiind, a cutezat să îmbrace şoseaua în haine turistice, nu de calitate, nu elegante cum ar merita şi, doar în sezonul de vară ca să nu devină prea costisitor. Vara şi pielea femeilor se cere mângâiată de razele soarelui. Nu e nevoie de veşminte.
            Desăvârşite privelişti, curbe periculoase, perspective mirifice, sărbătoare a culorilor, creste şi stânci ce-ţi îngheaţa respiraţia, te cutremură ca om şi te apropie de Dumnezeu.
(Urmeaza sa public o selectie de fotografii. Mai tarziu...) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase