joi, 18 octombrie 2012

USL campioana ţării, e?...



              Meciul de pe Arena Naţională, a fost pierdut de USL, după convingerea mea, la un scor mult mai categoric decât cel de marţi dintre România şi Olanda. Nu e o metaforă şi nici o găselniţă încondeiată de mine, eu neavând în fişa postului obligaţia să fac rating.  De aceea consider că nu e un lucru trăznit să restabilesc apele în oglindă, scoţând în lumină adevărul că ceeace ar părea la prima vedere o mare victorie, e de fapt o penibilă şi ruşinoasă cacialma.
          Am să încerc să fiu aplicat şi metodic. Pentru început voi „limpezii” câteva răspunsuri unor întrebări simple(mai potrivit mi s-ar fi părut”decantez”dar m-am gândit să nu creadă lumea că sunt vre-un cantautore ca Victor Socaciu).
„Ce a fost de fapt acolo pe Stadionul Naţional?”
          Însuşi locul ales pentru marea desfăşurare ne spune că a fost un meci, ar fi răspunsul la îndemână.
          „Ce echipe jucau în acel meci?”
          Din câte am văzut pe teren era o singură echipa. Echipa USL, ce şi-a luat cu grijă toate măsurile permise şi nepermise de regulament ca să fie adulată de public.
          „Unde se găsea în acel moment şi cine era echipa adversă?”
          Echipa adversă fără îndoială era o selecţionată pe scheletul PDL. Se pare că avea un meci şcoală, se antrena cu alte cuvinte, cu o megaechipă să zicem că ar fi fost FC Barcelona. Şi, să mai presupunem că luase aprobare de la Mitică de la Ligă, aşa cum a făcut şi Dinamo nu de mult, pentru amânarea etapei ca să poată oferii un spectacol de ţinută în compania marilor vedete europene gen Mesi, Wilfried Martens şi Vivien Reding
          Practic lucrurile au stat cu totul altfel, pentru că PDL-ul programase înainte de începerea campionatului acest eveniment şi, ca s-o spunem pe-a dreaptă nici măcar nu era acţiunea lor, în această întâmplare erau doar sparing parteneri. Cei care au plătit şi organizat tot au fost boşii de la FC Barcelona, noi ca ţară având doar de câştigat. Doar că USL-ul a forţat disputarea meciului din campionatul naţional în ziua respectivă, cerând federaţiei în caz de neprezentare în teren a adversarului, să câştige partida la masa verde cu 3-o.
          „În discursurile şefilor de la USL, mai ales Pontonel şi Antonel dar şi rezerva de lux accidentată de DNA, prinţul Ialomiţei Dragnea întâiul (unu e numai 1!), s-au arătat încântaţi de afluenţa de spectatori, proferând că în tribună e poporul(cei şapte milioane patru sute), singurul care are temeiul să decidă în ţara lui când se desfăşoară meciurile, iar ceilalţi care nu sunt în Arena Naţională, sunt duşmani ai poporului ce şi-au vândut ţărişoara şi se căciulesc la porţile Europei ca nişte vasali al lui Merkel şi Barroso. Ce spune oglinda fermecată, cine erau spectatorii?”
          Toată consideraţia pentru spectatori! Ei cu siguranţă şi-au câştigat dreptul la opinii şi flori. Se distingeau mai multe categorii. În primul rând galeria, cei pe care i-a unit imnul Jos Băsescu din toţi rărunchii şi, berăria...
          Mai apoi, candidaţii şi unchii. Doamne cum am uitat ştirea că s-au lansat candidaţii cu acest prilej!... Şi Gabi Firea cu câţi s-a pupat!Ce vârtej!
          O altă categorie au venit la costum şi cravată şi, nu mă miră nicicum, cu amintirea în suflet a parangheliilor de altădată (ale lui Ceauşescu). Lipsea doar tabloul cu Ponta şi Antonescu. Data viitoare  îl vor trece la accesorii! 
          Cei mai mulţi fără îndoială erau baronii şi aplaudacii din teritorii. S-a cerut de sus cu aprobare de ştate, mai mulţi! Şi dacă se poate cu figuri de oameni culţi, cu şcoală şi inima curată. N-au avut cât a fost nevoie!... Au adus şi slugile de pe plantaţii. N-a fost timp pentru tuns şi frezat! Bieţii de ei, oameni de ţară, s-au îmbrăcat cu ce au avut mai curat şi s-au dus la gară. Mulţumiţi, dar trişti! Câştigaseră un ban cinstit, au văzut şi stadionul... Frumos! Au băut şi berile, dar trebuiau să-şi aducă şi muierile! Bine că măcar au venit ei!
*
          Am văzut la televizor aseară un sociolog care comenta grandoarea. S-a dat impresia de forţă şi unitate, o psihoterapie de grup benefică şi mobilizatoare pentru adepţi, iar USL-ul fercheş şi tuns, în meciul alegerilor ca atare va funcţiona uns
          Mie mi s-a părut că spectacolul a fost găunos şi jalnic. Un zmeu de carton şi prost gust cu mai multe capete seci, care în numele poporului se ia la trântă cu Europa. Şi nu că mă pricep, nu că fac eu pe deşteptu, dar am văzut mereu când vine mingea la ei, îşi dau cu stângu-n dreptu de te trec fiori reci.
          Ca să fiu de basm am sfârşit cu un pleonasm

3 comentarii:

  1. Octavian Velescu16:43
    au pierdut totul niste ageamii cu boala dictatorilor,adica musca mina stapinului care le da mincaresi mai fac adunari megalomane .Nu e nici o diferenta intre adunarile facute de partidul national nazist condus de hitler

    RăspundețiȘtergere
  2. Provincia Crisana Acel Meci a fost Pierdut înainte să înceapă...
    acum aproximativ un minut · Îmi place

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase