miercuri, 10 octombrie 2012

Vineri, sâmbătă, luni



Vineri în prime temps, Dan Diaconescu se adresează naţiunii din Salonul Oficial. Tocmai a coborât din avionul venit de la Londra aducând cu el documente importante pentru popor.
  Faceti loc! Fata de la BBC, mai în faţă! Să-i facă loc naţionalele!... Vorbele lui Dan Diaconescu se agaţă de microfoane, cravata  împătrăţită pe fond violet şi costumul de firmă pun în evidenţă nuanţa măsliniu deschisă a pielii contrastând cu gulerul alb al cămăşii. Doar dantura neingrijită şi trupul pirpiriu, rămân dovadă că timpul lui OTVizat e dedicat întreg poporului.
E toata lumea gata? Aş vrea sa ne obişnuim în formula asta, în calitatea mea dublă de rege al audienţelor şi viitor preşedinte ne vom regăsii deseori până la alegeri şi după, împreună.(Să ne organizăm mai bine împreună pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!)

*

Structura metalică solidă, paralelă cu blocul, chiar dacă nu s-a mişcat de ceva zile bune  de când o studiez intens se apropie implacabil de fereastra mea de la zece. Jos, între copacii ce străjuiesc spaţiul verde, stivele cu baloţi de spumă de mare aliniate pe rânduri cu grijă ca niste duzini de cutii de chibrite (pentru uriaşi), completează cadrul. Drumul de la firmă până la locul de muncă a fost se pare lung şi greu, iar destinul echipei celor şapte magnifici s-a oprit în iarbă ca-ntr-o arenă romană să-şi tragă suflul înainte de reprezentaţie. Minţile înfierbântate fumegă la umbră prin supape cu filtrul fin Malboro, Kent sau Viceroi ultralight. Timp berechet până la prima ninsoare, e convingerea unanimă netrădată de gânduri.
Singurul în picioare, vorbeşte tare, doar şeful de echipă, cu o voce sigură, studiată, calmă, bazată pe argumente, mişcându-se lent într-un dute-vino continuu ca o pendulă care înaintează vâslind cu o singură mână cealaltă fiindu-i ocupată de telefon.
– Nici o grijă situaţia e stăpânită şi nimic nu scapă de sub control!
– E toată lumea gata? O mişcare imperceptibilă în iarbă. Se sting ţigările, magnificii sprijinindu-se în mâini se ridice gata să-şi urmeze liderul. Conveniseră împreună, în brainstorming, un semn cu degetul mijlociu de la mâna stângă ridicat. Atunci dispăreau prerogativele administrative, şeful devenea lider de sindicat, iar echipa dintr-o dată un comando agil, activ şi mult mai bine organizat.
– Aş vrea să ne obişnuim în formula asta, până după alegeri vom păzi sacii lui Dan Diaconescu. Sunt sacii noştrii ai poporului. Să-i ferim de ciocoi pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi.


*


Năzdrăvanul de Tomiţă, sâmbătă a fost ziua lui, e în clasa 0. Îmi place mie să cred că în scurta lui carieră de bakugan, a acumulat sumedenie de informaţii de tactică şi strategie necesare acomodării în terenul, ostil sau nu – depinde de priceperea şi înţelepciunea cu care inamicul se aşează în câmpul operaţional.
Se pare că de la primul contact, pe staţia lui RADAR în şcoala unde urmau să se desfăşoare exerciţiile de integrare, compatibilităţile au înregistrat uşoare perturbaţii ce puteau devenii dramatice.
Pe locul întâi, de departe, învăţătoarea. Tânără, blondă cu picioarele lungi de gazelă l-a făcut să roşească.
Ai văzut-o mami!? Mă topesc şi mă simt ciuruit! Asta e de la taică-su, m-am gândit. Stau liniştită. Şi el a umblat toată viaţa cu inima ciuruită.    
Adevăratul pericol a venit după prima săptămână de şcoală, ca o potenţială tentativă trans-islamică de la  Senzitiva Vulcan, directoarea stabilimentului şcolar care în acea zi de luni, devenise parte a războiului sfânt şi îşi arogase împuternicirea să conducă Jihadul. Am primit telefonul pe firul roşu, scurt. Cu un ton oficial care te-nţeapă la inimă, Senzitiva m-a invitat sec să particip a doua zi la şedinţa extraordinară cu părinţii care va pune în dezbatere cazul Toma, cu propunerea adoptată în Comisia de disciplină şi imunităţi de eliminare a turbulentului din after school. Prevederile regulamentului şcolar erau clare şi fără dubii în acest sens. Forul decizional în plen era cel care avea o opţiune definitivă prin votul liber exprimat al părinţilor.
Uluită de consecinţele ireparabilului, după primele clipe lungi ce se instaurează în tine ca persoană fizică, golită de starea ta naturală şi după ce te-ai obişnuit cu gândul dar încă nu realizezi impactul întreg al loviturii unui cataclism, începi să te întrebi ce a putut să comită năzdrăvanul ăla, prin ce abilităţi m-a înşelat nu doar pe mine ca mamă ci şi pe doamnele de la grădiniţă care au avut totdeauna o părere avizată  şi un ochi format, încredinţându-mă că posedă toate datele unui copil normal şi un comportament stabil adaptat de cinci ani în colectivitate.
Am întrebat-o pe Senzitiva dacă acea Comisie de disciplină a întocmit vre-un raport şi dacă există posibilitatea să îl parcurg înainte, să cunosc faptele adunate în cinci zile numărate de after scool ca să pot încropi măcar o sumară pledoarie în aparea copilului. E totuşi copilul meu şi amândoi suntem într-o situaţie mai specială. Viaţa te încearcă uneori cât poţi duce. Singuri, ne susţinem unul pe altul fără a mai putea recurge şi la alte puncte de sprijin.
Mi-a recomandat să iau legătura cu doamna Mia femeia de servici(!), şefa comisiei şi singura supraveghetoare a celor 30 de copii înscrişi pentru a-şi petrece, între 12 şi 17 un fel de recreaţie mare între pereţii aceleiaşi clase unde dimineaţa prestau cu doamna învăţătoare, cea tânără şi cu picioarele lungi. (Altă viaţă!)
– Da să şti doamnă că la noi e foc continuu, nu ne petrecem timpul cu rapoarte, noi luăm decizii! Din Comisie facem parte deocamdată doar Doamna Mia şi cu mine. Situaţia financiară grea şi cunoscută a învăţământului nu ne permite să alocăm bani pentru indemnizaţia de şedinţă, iar doamna Mia are în grijă şi mătura nu pune virgule.
Am luat-o ca atare dorind totuşi să schimb vorbe clarificatoare cu organul măturii până în şedinţă. N-am reuşit.
– Înainte de dezbateri să treceţi cu Toma pentru examinare la psihologul şcolii! Am trecut şi pe-acolo. Psihologul, un băiat OK a vorbit cu Toma, a vorbit şi cu mine, i s-au părut răspunsurile primite logice şi, a dat din umeri încurcat oarecum.
Şedinţa a fost fantastică şi s-a desfăşurat la o singură poartă, de parcă asistam la o partidă de fotbal cu FC Barcelona masată în careul advers. Toate mingile ajungeau la Mesi, întruchipat de Senzitiva Vulcan şi aceasta vulcanică, trăgea trasor după trasor din toate poziţiile către bietul Toma ce se făcuse mai mic decât e, lângă mine, de intrase de tot sub bancă. Parcă eram pe vremea comuniştilor, cum ne povestea tata când vigilentele organe, într-o adunare de demascare publică, punea sub lupă vre-un duşman ascuns al poporului.
Pe mine m-a tras de codiţă! A clamat o fetiţă. E un terorist innăscut, o unealtă a răului ascuns!
– Nu-i aşa!... Am vrut... I-am şoptit, că îmi place de ea! Era prea înaltă şi n-a auzit. I-a răspuns, trist, Toma din gura hăului
Părinţii, înspăimântaţi de gravitatea faptelor micului violent încondeiat de procurorul Senzitiva Vulcan au votat ultimul avertizment.
Ce să facă şi ei săracii! Au votat cu ochii închişi şi umerii grei cu gândul la Dan Diaconescu, ăla cu sacii...
Staţi aproape, fiincă nici nu ştiţi ce pierdeţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase