Duminica Tomii

           

             Nu pe pământ are viaţa tărâmul fericirii. Dar ca să-ţi rămână întreagă şansa de a ajunge la el, să poţi înţelege deplin, se cuvine să traversezi încercările suferinţei. Când mama mea Aurelia, înainte de a fi eu, s-a căsătorit cu tata, cei apropiaţi şi doctorul Galibin au păcălit-o cumva pe copila de 19 ani încercând s-o oprească să-şi aleagă cu tata acelaşi drum, pe motiv că rănile războiului necicatrizate, supurând în plămânul  tatălui meu pot să împiedice ascensiunea spre atingerea acelui tărâm.

          Pe tata îl chema Toma, dar el credea, în iubire. Mama era cea care trebuia să-i atingă rănile. Tata a traversat mai repede încercările suferinţei ajutat de Dumnezeu şi l-am putut vedea fericit, iubitor şi blând când m-am născut eu. A stat cu noi opt ani.   
Mama, a rămas apoi singură să mă însoţească şi să-şi completeze norma de suferinţă.

          Astăzi, în Duminica Tomii, de Ziua tatălui aşa s-a potrivit să vorbesc mai mult despre mama mea.

Atât deocamdată… voi reveni  probabil