sâmbătă, 13 iulie 2013

Tobârlanii. Micul trafic. Fragment din roman




          La cinci şi jumătate, şeful gării dădea semnalul de plecare. Răspundea cu un ţiuit scurt, ca un salut, mecanicul dinspre locomotiva care pufăia aburi sub presiune. Trebuia să fi trecut de şcoală când se auzea huruitul ăla mare produs de tren la trecea peste podul de fier. Te trezeai devreme, căci trenul nu te aşteapta pe tine, indiferent cine-ai fi. Avea de cu seară totul pregătit. Făcea lejer un sfert de oră pe jos până la gară de la casa ei, dar ieşea în poartă cu bagajul mai devreme cu cinci minute. Suficient timp ca să treacă de pe vale vreunul dintre navetiştii cu serviciul la Piteşti. Lenuţa mai mult plecată, devenise o doamnă, nu era de nasul lor, dar o ştiau de mică şi săreau s-o ajute.

          Tinerii din sat socoteau ca un premiu să-i ducă Lenuţei bagajele la gară. Ajunşi în dreptul lui Menghel, micşorau pasul. Când Lenuţa ieşea ţinându-l în braţe pe Cornel, adormit, apăreau şi ei ca din întâmplare, totdeauna câte doi. Ca s-o spunem pe-a dreaptă, erau vorbiţi. Nu-i lucru puţin să te-nsoţeşti la drum şi să respiri parfumul acela placut de care se înconjura Lenuţa, ai timp s-o descoşi şi să afli când programează următorul drum. Avea de făcut la Bucureşti două trei călătorii pe săptămînă. Când a început micul trafic cu ţuică, bagajul ei conţinea două damigene, dar a găsit destul de repede soluţia cu patru vase de transport. Căratul de-acasă îl rezolvase, iar la Bucureşti, negustorii trimiteau feciorii în Gara de Nord să o aştepte. Trenul circula înţesat, vremurile nu erau simple de loc, iar specula măruntă, cu ţuică sau alte produse, devenise un mijloc de trai. Îşi cumpăra bilet de călătorie la clasa I.

          Se formau echipe de control, specula nu da bine la democraţie unii se puteau îmbogăţii, iar partidul hotărâse să o stârpească trimiţând echipe mixte în teren. (Aici calculatorul mi-a jucat feste, nu în teren, ci în tren.) Vânzoleala mare era la clasa II-a. La primul vagon, după locomotivă, curat, îngrijit, cu bănci îmbrăcate cu pluş, rar intrau în compartimente să intrebe de bagaje. Doamna frumoasă cu copilul care sugea la piept, era dincolo de bănuială.

           – Ce te holbezi măi neghiobule la sânul domnişoarei! Mergi mai departe! Şi cel în uniformă, îi înghiontea pe civilul din faţă, ca să o poată saluta respectuos. Ea, împingea recunoscătoare pieptul dezgolit înainte, îi lua mânuţa copilului şi o flutura de la revedere, rostind în acelaşi timp mărunt din buze:

          – Jigodia dracului, iar te-am păcălit!

          O singură dată, un neam prost rămas agăţat cu ochii, a citit pe buzele ei rujate mesajul. S-a întors şi a găsit damigenele. În Gara de Nord aştepta maşina Miliţiei. La secţie, Cornel urla ca din gură de şarpe. Lenuţa l-a rugat pe ofiţerul care o ancheta să-l sune pe frat’su Gogu la Curtea de Casaţie(era grefier) să-i aducă laptele. A venit de grabă, s-a dus la Comandant. A aranjat lucrurile. Când a văzut-o comandantul pe Lenuţa a rupt procesul verbal şi i-a făcut cu ochiul.

          – Fromoaso, data viitoare nu-l mai suni pe Gogu că e uricios, vii direct la mine. N-arăta rău comandantul, dar gras. A măsurat-o şi frat’su Gogu pe Lenuţa scurt, adevărat expert. Nu mai trecuse de mult pe la el. Se şi mirase cum îşi călcase pe mândrie, independentă cum era, de-l sunase. Arăta bine ce să zică, îmbrăcată sobru, ca pentru căloria pe tren, dar elegant. N-ar fi fost greu să-şi poarte singură de grijă. O să vorbească cu prietenul lui, Sichitiu.

          Cu experienţa lui, ştia desigur să aprecieze, dar te pui cu catârca?

(Continuare în postarea de mâine)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase