sâmbătă, 17 mai 2014

Albastru la rând



          M-am bucur de apariţia volumului de debut, Povestiri aproape fantastice al prietenului meu Nicolae Radu ca de propria-mi carte. Am rostit aceste cuvinte și în sala Centrului Cultural Pitești unde s-a semnat într-o lecturǎ publicǎ actul de intrare în literaturǎ a acestui volum special. Însǎși povestea de viaţǎ a autorului este aproape fantasticǎ și despre ea vreau sǎ spun câteva cuvinte.
          Tânǎr fiind, abia terminase liceul, purta cu el ca pe o cartelǎ magneticǎ harul cu care îl dǎruise îngerul. Paginile ziarelor și revistelor ageșene i se deschideau primitoare, nume importante cum cel al lui Florin Mugur și Nicolae Velea îl ștampilaserǎ drept prozator de talent, motiv de înfumurare pentru care noi, prietenii, îl mai luam uneori peste picior, temperându-l. Printre elevele de liceu versurile sale circulau concurând fotografiile fotbaliștilor. Și ce fotbaliști avea FC Argeș în deceniul de aur al clubului! Și cu ce liceence superbe venea el la cenaclul albaștrilor, de ne umplea de invidie! Cu fervoarea vârstei i se pǎrea cǎ i se cuvine totul și s-a înfruptat din ofertǎ fǎrǎ sǎ aleagǎ.
          Pasiunea pentru literaturǎ l-a înǎlţat și tot ea l-a dat de pǎmânt, obligându-l sǎ traverseze mlaștina roșie a Golgotei. (Inspiratǎ Magda Grigore în prefaţa cǎrţii plasându-l pe  autor, „ …intr-o specie care înflorește asemenea nufǎrului, își fixeazǎ mai întâi rǎdǎcinile în mâlul din adâncuri și abia mai târziu frunzele și florile plutesc la suprafaţa apei „
          Fǎceam parte dintr-un grup tineri talentaţi, cǎrora securiștii voiau sǎ le punǎ botniţǎ la gurǎ și hǎţuri gândurilor. Devenisem ţinta, marele pericol. Experimentul Tezelor din Mangalia a lǎsat în noi, aleși se pare sǎ fim un exemplu pentru rǎtǎciţii de turmǎ, urme adânci care s-au vindecat greu, iar la unii dintre noi poate nu s-au mai vindecat complet niciodatǎ.
          Cu fiecare tipǎrire de carte nouǎ, aparţinând vrunuia dintre dușmanii de atunci ai poporului, apǎrutǎ cât de târziu, consemnǎm recuperându-ne, fie și întârziat, eșecul acelor teze.
          În cartea mea Dosarul Albaștrii, bazatǎ pe amintiri și pe documentele gǎsite la CNSAS, Nae este unul din personajele cele mai afectate ale grupului, folosit de securiști pentru a-și pune în scenǎ scenariile lor „dușmǎnoase”, teribil de proaste. Dar numai el poate reliefa cu adevǎrat trǎirile unui om înfrânt de nedreptǎţile vieţii, condamnat sǎ se ascundǎ, sǎ înșele cumva vigilenţa organelor, gǎsind o vreme cǎldura umanǎ doar printre personaje sordide, la marginea societǎţii. Aștept cea de-a doua lui carte Vagabond sub cerul de beton pentru înluminǎrile de din adâncul fiinţei. El singur le poate recrea.
          O lungǎ perioadǎ drumurile ni s-au despǎrţit, nu și sufletele.
          Spuneam despre carte înainte de tipǎrire pe blogul meu: „Din lumea întunecatǎ prin care a rǎtǎcit ani luminǎ, a capturat pe radar fulgurǎri aproape fantastice cu care și-a însufleţit personajele stranii. Apoi le-a împins pe o scenǎ numai a lui și le-a pus sǎ joace”.
          Se joacǎ târziu prima lui carte, important cǎ se joacǎ!
          Mǎ repet, l-am vǎzut alergând în tinereţea sa și strigând entuziast, fabulos, dupǎ un personaj ideal: „Corina! Unde fugi Corina?” Se pare cǎ ea nu i-a împǎrtǎșit idealurile, Corina n-a mai vrut sǎ alerge, a obosit și s-a culcat cu securiștii. Lovitura pare sǎ fi fost crâncenǎ.
           Acum cu vârsta, respiraţia șuieratǎ, mersul împiedicat, într-o lume bântuitǎ de tristeţi și iubiri pierdute, personajele sale se dau jos din trenurile fantomǎ și întreabǎ la ghișeul de informaţii, unde e sala de spectacol și unde sunt spectatorii? Deocamdatǎ sunt spectatori puţini...
          Vǎ îndemn sǎ umpleţi sala. Vǎ asigur cǎ nu veţi regreta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase