marți, 4 noiembrie 2014

Cearǎ și miere


Trunchi fǎrǎ chip
din care
s-au desprins scântei,
așchiile

Lac de frunze
rǎsfrânt în genunchi,
golit de umbre,
buimac de trǎdǎri

M-am tot gândit
sǎ renunţ la-ntrebǎri
drumul-pasǎre
în luminǎri sfinţește

Cruce cǎlǎtoare
se topește
nopţii de cearǎ

și miere

4 comentarii:

  1. Eu am renuntat deja la intrebari. Nu caut raspunsuri. Privesc doar si vad totul...

    in(vers)

    Toate le înțeleg pe dos
    Lumina e un pom umbros
    Rămân în mână cu săgeata
    Iar arcul pleacă spre o țintă
    Inima roșie-i... de pică
    Învăț să zbor mai mult de frică
    Curajul cuibărit în piept
    Se zbate ca o turturică
    Un șoricel ce botu-și linge,
    Sătul. Mâncată-i o pisică.
    Pe coala neagră de hârtie
    Sunt desenate albe fonduri
    Ca niște hărți desfășurate
    Acoperind întreg pământul
    Doar niște litere-s lăsate
    Vârfuri de gânduri, inundate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă simt putin cam obligat,
    Se cere parcă explicat,
    Finalul (cele șase versuri)
    Căci au prea multe înțelesuri
    ***
    Persoanele imaculate
    Bine spălate de păcate
    Într-un ibric, atât de mic
    Să-ncapă-n el doar un pitic
    Au fost trimise într-o noapte
    În Rai, la miere și la lapte.
    Cei încă nespălați pe creier
    Neam de furnică și de greier,
    Adică muncitori, artiști
    Toți la grămadă, veseli, triști
    Au fost lăsați pe un Pământ
    Un fel de Eden(nimic sfânt)
    Adami si Eve, în vigoare.
    Pământul, negru la culoare.
    Ne-am îndreptat spre cimitire
    Unde e scoarța mai subțire
    Și am pătruns mai în problemă
    Să dezlegăm câte-o dilemă:
    Firul de ață, ce e? Viață
    O coasta-n plus, aici în față?
    Păi..pot femeie din ea face?
    E Eva, Doamne cât îmi place
    De-i pun sămânță în ogor
    Crește o fiica, un fecior…
    Cum să mă fac eu scriitor,
    Să las la timpul viitor
    Dileme gata dezlegate?
    Unii îmi spun să scriu o carte
    Dar ce să vezi? Trăind aici
    Tot agitându-te, ridici
    La suprafață riduri multe
    Pe scoarță se formeaz-un munte
    Și când vin ăia cu ibricul
    Când s-o scălda în el piticul
    Poate că va aluneca
    Ibricul se va răsturna
    Laptele se va năpusti
    Negrul Pământ va potopi.
    Se vor putea atunci citi
    Doar ridurile încă vii
    Ce au rămas nevătămate
    Și peste lapte ridicate
    Par a fi litere-ntr-o carte
    O carte... însă mai aparte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de semnele lasate pe blog. O zi buna

      Ștergere
    2. Semnele nu-s prea ridicate
      Nu au nivelul dintr-o carte
      Dar sunt pe fruntea mea ridate.
      Mă bucur că sunt observate
      Cu "mulțumesc" că sunt tratate
      Să vă dea Domnul, sănătate!

      Ștergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase