miercuri, 5 noiembrie 2014

Perla coroanei

          Dacǎ și Tribunul Vadim pune umǎrul în marea alianţǎ a infractorilor, lucrurile sunt clare. Lipsea perla coroanei! Cu lucrul ǎsta bine fǎcut, Pontonel și-a pus jungherul încins, deasupra ranei. Acum sunt sigur, ca în buzunar de batistǎ, cǎ lucrul Iohanis, tǎcut, nu va putea fi învins de lucrǎtura pesedistǎ.
          “Cadindatul” stângii a intrat în fibrilaţie. Și-a dus ciracii întâi sǎ se roage la Sfintele moaște sǎ iasǎ dracii din casǎ și i-a pus în grabǎ la treabǎ, în circulaţie. Și inșii s-au dus la televiziuni sǎ orǎcǎie ca niște broaște minciuni, și sǎ planteze trandafirii și macii pentru nǎtângii ǎia sǎracii, care n-au decât sǎ voteze și apoi sǎ caște gura dinainte de ţâţa vacii, unde guvernul a pregǎtit toatǎ infrastructura – și dintrodatǎ dupǎ vot, ca-n poveste, va curge lapte cald sau fierbinte, dupǎ gust, peste tot, dacǎ Pontonel va fi președinte.
          Muicǎ! se auzi unul mai trist din mulţime. Vaca aia nu poa’ sǎ dea pastramǎ și must, mai bine? Sau ţuicǎ?…
          Ţaţa Firea, subţirea, și Rovana, franciscana ce și-a înmatriculat bǎlana în Havana și Ana Birchall nǎzdrǎvana, cu gura spurcatǎ-n plǎcere ca ursul la miere, bâzâie toate trei cât e ziulica de lungǎ-n hailaif, cǎ Iohannis degeaba e mare, cǎ n-are!... dungǎ la ștaif!…

          Dumnezeule ce naţie! S-a întors lumea cu susul în jos! E clar, bun de președinte în ecuaţie e doar cel care minte frumos.

Un comentariu:

  1. Dreptate ai pe jumătate.
    Da, Ponta se dă mare fată
    Dar are un cuțit la spate
    Pe jumătatea aialaltă
    A mutului ce încă tace
    Lăsând să se subînțeleagă
    Că cine tace, mult va face
    Pentru a noastră țară bleagă
    ***
    Ce facem însă dacă mutul,
    Cum spune altă zicătoare
    Va f...ace aia cu pământul?
    Oricum ar fi pe noi ne doare.

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase