joi, 30 iulie 2015

10. Tobȃrlanii. Fragment



Cu toatã dragostea pe care i-a arãtat-o Melaniei, tanti Gica a greșit fațã de ea o datã. O singurã datã, poate tocmai cȃnd nu trebuia. Melania era studentã, departe de casã, la Bacãu. Era bine acolo ȋși fãcuse prieteni, avea suficienți bani, cȃnd se terminau dãdea telefon. Cãpãtase independențã, ea, cam tot timpul fãcea ce vrea, dar ȋntr-o vacanțã venitã la Stolnici tanti Gica s-a ținut de capul ei s-o mãrite. I-l gãsise pe Gogu, nu conta Gogu, ȋn fond bãiat bun, conta cã nu simțea nimic pentru el. Nici pe departe nu era prințul pe care și-l ȋnchipuise luptȃnd din toate puterile sale ca sã cȃștige trofeul pus ȋn joc.
N-a avut noroc. Asista neputincioasã la un aranjament mãrunt pus la cale pentru a-i asigura o stare de siguranțã ȋntr-o familie bogatã. Cãzuse din povestea cu ȋnșir-te mãrgãrite ȋn care tanti Gica o fãcuse sã vețuiascã pȃnã atunci, ȋn mijlocul unei tocmeli cinstite ȋntre doi precupeți vicleni la un tȃrg sãptãmȃnal de vite, unde cei doi discutau, nu cu marfa la vedere ci cu ea ascunsã, fiecare dintre ei dorind sã scape cȃt mai repede de a lui.
Contau casele cu odãi multe de te rãtãceai prin ele. Conta averea, via din grãdina  casei, beciurile pline cu butoaie de vin care nu se goleau niciodatã, orãtãniile din curtea din spate, animalele domestice ce n-aveau cum se plȃnge de sindromul singurãtãții.
Gica simțise cã la moarã lucrurile se puteau schimba. Unul dintre morari prins cu mișmașuri intrase la pușcãrie. Veneau tot mai des controale. Ajunseserã sã-i inventarieze pȃnã și porcii crescuți pe lȃngã moarã. Șefii de la județ se schimbaserã, Ceaușescu devenise prea mare, greu de ajuns la el! O puteau ȋntreba oricȃnd securiștii sau procuratura de unde ȋși permitea huzurul.
Prin cãsãtoria fiicei ȋntr-o familie ȋnstãritã se creeau circumstanțe.
De partea cealaltã nea Vasile tatãl lui Gogu, ceferist vechi, ieșise la pensie. Legenda spunea cã ȋn ultimul lui cãlãtorie ca șef de tren, ȋntr-o ȋncãierare s-au omorȃt ȋntre ei doi bandiți ȋn ultimul compartiment. Fusese martor ȋn omorul acela, fãrã sã intervinã, trenul era gol a decis cã nu meritã dupã o viațã pe calea feratã sã dea de necaz ȋn ultima zi și sã fie tȃrȃt prin tribunale. A ȋmpins trupurile nãclãite de sȃnge ȋn noapte afarã, dincolo de ușa vagonului. Tocmai trecea printr-o pãdure și pãdurea le-a ȋnghițit, nu s-a mai auzit de ele. Cȃnd sã arunce și geanta dupã ei Dumnezeu la oprit. Cicã ȋn geanta aia ar fi gãsit o comoarã.
Repede s-a fãcut nunta și tot atȃt de repede tanti Gica și-a dat seama cã greșise. La nuntã a mai fãcut o ȋncercare. Cu notorietatea ei, voia sã joace rolul de soacrã mare, sã-i eclipseze pe toți!... Era tot pe lȃngã Vasile, acoperindu-i vorbele! De parcã deja se mutase ȋn curtea aia.
Nu s-a potrivit și Vasile a ținut sã-i spunã cu un fel de sictir, ȋntre patru ochi trãgȃnd-o ȋn beci printre butoaiele cȃt statul de om(acolo ȋncã n-o dusese sã-i arate).
–Cuscrã, ia-o mai moale cã nu dumneata te-ai mãritat cu mine ci bãiatul meu s-a ȋnsurat cu fata dumitale. Te ȋnbeți cu apã rece și slavã domnului beciul e plin. Ȋn casa asta se bea numai vin! A plecat cam cu coada ȋntre picioare și s-a așazat bosumflatã lȃngã Ionel. Molȃul ãla nu i-a cȃntat ȋn strunã.
Am rãmas cȃteva zile dupã nuntã eu Maria și Cornel, insistase Melania sã mai stãm cu ea pȃnã se obișnuiește cu noua situație. Tinerilor le dãduserã patru camere ȋn aripa casei dinspre drum, aveam unde. Trebuie sã spun cã n-am ȋnțeles mare lucru din tot ce se ȋntȃmpla pe-acolo. Prima care ieșea ȋn curtea largã dimineața, cu capul ȋn pãmȃnt teleghidatã, era țața Maria, mama lui nea Vasile. Traversa bãtãtura pȃnã ȋn poartã se uita pe drum ȋn sus și-n jos, apoi intra ȋn beci. Ieșea de-acolo cu douã gãleți umplute cu vin. Una o ducea la bucãtãrie și cealaltã, acoperitã, pe sala ȋnchisã unde dormeam noi.
Ne-a explicat Gogu cã la ei nu se obișnuiește apa. Apã din puț se scoate doar ca sã se gãteascã mȃncarea și pentru animale. Oricum totul se fãcea ȋn liniște. Era prestabilit. Pe nea Vasile l-am auzit vorbind doar cu animalele, atunci cȃnd rȃnea sau le dãdea de mȃncare.
Am plecat de acolo roși de ȋndoialã. Unde dispãruse dintrodatã veselia și optimismul Melaniei? Aveam sã aflãm curȃnd cã a pierdut la Bacãu cȃteva examene, s-a dus cu Gogu, era ȋn ultima sesiune și n-a mai reușit niciodatã sã-și dea definitivatul. Semãna cu taicã-su, cu Ionel. A renunțat prea ușor la lupã.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase