joi, 2 iulie 2015

Prietenii mei scriitorii. Claudia Duminicã




Foto Cristina Florescu

SUPRAFAȚA REALITAȚII



Nu privi viața ȋn adȃnc,
sunt stele palide, ȋnnegrite de fum,
schelete de inorogi, gȃnditoare.
Privește viața printre gene, cu gingãșie
Alimentȃnd visul cu imagini comune.
Vȃntul nu zgȃrȃie zborul,
Zãpada nu stãpȃnește – se reȋncarneazã
și, atȃt ȋn cer precum și pe pãmȃnt,
reprezintã o uriașã putere
de renunțare.
Ferește-te, cel mai puternic e spinul –
ȋnfipt ȋn inimã – putrezește totul.
Suprafața realitãții
E drumul lui Cristos pe ape



Despre viațã și moarte este aceastã carte, regãsitã dupã mulți ani, ȋn viața de dupã,  “ca roua pe fructele cãzute ȋn iarbã”



FEMEIA

Aș vrea sã te ȋnțeleg, fãrã istorie,
De aceea sunt ȋn horã ȋn jurul oricãrei vieți necunoscute,
Scȃrțȃind ca un cal ȋn carusel, trezesc orașul,
Proclam virtutea, rulez filme cu cãderea Bastiliei,
Flutur drapelele, pier, revin sã te ascult
Spunȃndu-mi o poveste plinã de zgomote.
Sunt nesfȃrșitã pe cãrãrile dintre soare și umbrã,
Dintre fluviu și firul de iarbã,
De aceea Cristos m-a luat cu sine,
De aceea am devenit cenușã,
Tãcȃnd, tãcȃnd, ȋncercȃnd sã ghicesc, domnule



Și ca sã nu tulbur așezarea ȋn cuvinte a sunetelor continui cu ȋncã un poem


ANOTIMPUL IUBIRII



Mã ȋndrãgostesc numai iarna.
Rãtãcitã-n anotimp,
ȋntotdeauna ȋntȃlnesc iubirea.
Confundȃnd propria dragoste
cu dragostea ta,
pribegesc pe ȋnghețatele cãrãri necunoscute
unde sper sã-ți aflu sufletul
și sã-l descifrez.
Și rȃd spiridușii ninsorilor
ȋn timp ce mã cuprinde
frigul tristeții.
Iubitul meu, oare iarna urmãtoare
vom fi ȋmpreunã?
Cȃnd ne privim
ȋntotdeauna ȋncepe sã ningã.
Ne iubim sub troiene, ca semințele.
Ninge peste trupurile noastre ȋnmugurite,
ȋn care abia de ȋncepe
sã circule seva.
Scurtcircuitate de atȃta zãpadã
inimile
nu ajung sã ȋnfloreascã


Nu e nevoie de mai mult! Adaug doar numele de sãrbãtoare al
poetei și prietenei mele albastre. 

Claudia Duminicã

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase