sâmbătă, 18 iulie 2015

O posibilǎ cheie pentru ediția II-a la Gușterele



          Bunicul dinspre partea tatei avea un picior beteag.  Cǎzuse din tei la 75 de ani, urcat sǎ-i culeagǎ floare Dumitrei. Dumitra, rupsese orice legǎturǎ cu bunica Lina, de tinere, mâcar cǎ bune prietene, frumoase amândouǎ, au frânt multe inimi în sat și au chicotit împreunǎ povestindu-și aventurile. Pânǎ ce Lina i-a destǎinuit într-o searǎ, așezate pe bancǎ sub teiul de peste drum, cǎ Miticǎ a cerut-o de nevastǎ. Odatǎ, pe fruntea Dumitrei, s-au strâns norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși. Avea pentru Miticǎ Tobârlan un gând ascuns.
          Cu bunicul a pǎstrat legǎturile de parcǎ nu s-ar fi întâmplat nimic și la timp potrivit (când bunica rǎmânea grea și slavǎ cerului a nǎscut opt copii), li s-au împletit gândurile înnodând niscaiva legǎturi ascunse, pe care le știa toatǎ Valea Pribei. Probabil le aflase și teiul, fragil la trup suflet sensibil nu s-a opus când Dumnezeu i-a rupt craca, pedepsind cǎlcǎtura srâmbǎ a bunicului meu.
De la un timp și pe mine mǎ înjunghie mereu genunchiul. S-a betegit. Nu poate fi Gena, și nici Dumitra, și nici vre-o Floare, cǎci atunci când Tobârlan și-a luat pedeapsa, eu ȋncepusem sã ȋnțeleg buchia lumii, nu m-am legat la cap cu mai multe. Eu doar Maria! Nu-i vina mea cã ȋn oglindã ea cãpãta mai multe chipuri. Și atunci de ce junghiul?
          Mǎrturisesc acum, parcǎ mǎ încearcǎ o pǎrere de rǎu. Câte femei s-or fi supǎrat cǎ nu m-am urcat în tei!... La ce bun atunci, cele zece porunci dacǎ, și cu ele și fǎrǎ ele, nu trece durerea de genunchi?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase