Note de lecturã
„ Nu stiu dacã cititorul acestei cãrti va gândi ca mine. Încerc sã mã dumiresc si dacã personajele mele schitate se pot aseza comod într-un roman. Am amestecat planurile, n-am pus personajele sã relationeze destul, alteori au relationat nefiresc, nu le-am conturat suficient ca tipologie, ca epicã, psihologie etc. Recunosc, uneori am amestecat stilurile, timpii istorici si cei ai povestirii, spatiile, am inclus si un metaroman, nu-i prea mult? Fãrã o succintã organizare!... De parcã am avut numai dubii, nu si idei...”
Fragmentul citat, care deschide capitolul XXIII al cãrtii, este o mãrturie sincerã a frãmântãrilor si nelinistilor scriitorului, preocupat de calitatea actului de creatie. Exigentele sale morale fatã de sine sunt atât de înalte, încât deplina luciditate îl face sã se întrebe dacã demersul sãu creator este cel autentic... Nu întâlnim prea des, în ziua de astãzi, scriitori care sã-si punã astfel de probleme de constiintã legate de scris.
Romanul „ Gusterele”, editia a doua, apãrut la Editura Inspirescu, Satu-Mare, 2015, aduce în fata cititorului român o poveste de viatã autenticã trãitã de personajul, narator si autor deopotrivã, Ion Toma Ionescu. Scriitorul înoatã în trecutul de ceatã pe care îl aduce în memorie si îl retrãieste cu aceeasi intensitate ca odinioarã, dacã nu chiar mai intens.
Aparitia acestei a doua editii aduce îmbunãtãtiri substantiale continutului cãrtii apãrute în 2013 la Ed. Paralela 45 din Pitesti. Sunt fixate, de data aceasta, mult mai clar coordonatele temporale si spatiale ale romanului. Fiecare personaj beneficiazã de o atentie sporitã din partea autorului, amãnuntele aduse în plus consolidându-i personalitatea. Se vede o preocupare mai mare de a întãri caracterul autentic al întâmplãrilor: despre unele personaje avem mãrturii noi din partea unor „martori”; despre faptele povestite avem „documente” descoperite recent în arhivele pe care scriitorul le-a cercetat. Remarcãm tendinta vãditã a prozatorului de a face din personajele pe care le-a iubit adevãrate icoane, punând pe chipul acestora o luminã transfinitã. În fine, prin aceastã a doua editie, I.T.Ionescu desfiinteazã frontiera dintre realitatea durã (trãitã de personaje în niste ani la fel de duri) si cea magicã, oniricã, oferind cititorului posibilitatea de a-l însoti pe autor într-un univers pluridimensional, actiunea desfãsurându-se pe trei planuri intersarjabile: real, fantastic, oniric.
„ Gusterele”, titlul romanului, este o metaforã. Dacã am încerca sã o decodãm, nu am face decât sã maculãm imaginea artisticã. Ar fi ca si cum am mângâia cu mâinile înnoroite aripile albe ale unui înger.
Cartea este structuratã pe mai multe capitole, fiecare capitol purtând numele unui personaj, sau un titlu metaforic ce defineste o vârstã, o etapã, o stare de spirit. Unele capitole au acelasi titlu, de pildã numele unui personaj, surprins însã în ipostaze diferite ale existentei sale.
Am remarcat si cu altã ocazie calitatea deosebitã a autorului de a portretiza. Uneori, prin câteva detalii, realizeazã un portret viguros, memorabil. Personajele sale sunt aidoma unor constructii solide, împodobite pe dinãuntru cu fresce de o rarã frumusete. Ele sunt actorii care dau viatã textului literar, interpretând de cele mai multe ori un rol dramatic, mai rar, unul comic. Personajul, „ tata-mare”, este schitat în câteva cuvinte: „ aspru, viguros, rãzvrãtit, falnic, cu cãmasa lungã de in, brãcinar, pantaloni albi de dimie...”, cuvinte care au o mare putere de sugestie si care spun totul despre Miticã Tobârlan. Existã undeva în carte un personaj episodic, Oanta, ( numele adevãrat sau imaginat are o rezonantã venind din lumea cãrtilor cu vrãjitoare), o vecinã de-a naratorului, magistral reprezentatã: „ Nu m-as fi mirat dacã pe amurgite, strecurându-mi privirile printre uluci, de la mine din curte, as fi vãzut-o cum încalecã o coadã de mãturã si decoleazã într-o directie numai de ea stiutã...”
Nu lipsesc tablourile onirice de cea mai bunã calitate expresionistã si escatologicã. Capitolele XIX si XXI, respectiv „ Coverga din cer” si „ La covergi”, oferã o imagine a Raiului, unde bãtrânul Tobârlan negociazã, în termenii lui, cu Dumnezeu. Dialogul dintre cei doi, calm, pasnic, pare a fi o discutie fireascã între doi prieteni. Tobârlan este un alt om: a renuntat la multe din apucãturile lumesti, acceptã constrângerile impuse, dar ultimul cuvânt pare sã îl aibã tot el. Covergile care populeazã lumea Raiului sunt asemenea unor iglu-uri, în care s-au retras Tobârlanii, spre a se bucura de fericirea de care nu prea au avut parte aici pe pãmânt... Umorul fin si ironia ascunsã, stilul liber de podoabe artistice... sunt mãrturii ale unui robust talent scriitoricesc.
În cartea lui Ion Toma Ionescu totul începe si se terminã cu „ timpul”. Un timp de o exactitate matematicã, timpul demiurg, un timp lipsit uneori de importantã, care curge haotic, un timp care vine parcã din afara oamenilor, îi împinge, îi constrânge, îi subjugã si le acoperã timpurile lor particulare. Este timpul imperios al lumii ( lumea vãzutã ca un sanatoriul universal) în care vietile noastre, ale oamenilor, se înscriu ca un punct pe o dreaptã fragilã...
Parafrazându-l pe Ludwig Wittgenstein, as spunã cã întelesul acestei cãrti poate fi exprimat în câteva cuvinte:” Ceea ce se poate în genere spune se poate spune clar; despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sã se tacã”...
Tãcând, însã, nu vom afla niciodatã dramele înaintasilor nostri, viata lor plinã de privatiuni, ceea ce au gândit si au fãptuit, cine au fost ei, dar mai ales, cine suntem noi, cei de astãzi, care descindem din ei si ducem mai departe mostenirea lor geneticã.
Domnita Neaga 10/8/2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu