duminică, 25 octombrie 2015

Cȃinele lui Erbașu. Povesti din Cutia de viteze

Pe Erbașu ȋl știam de pe Strada Mare. Mã ȋntȃlneam cu prietenii – “albaștrii” de mai tȃrziu – ȋnainte sã ȋnceapã Cenaclul Liviu Rebreanu la fostul Palat de culturã și ȋn grup de cinci șase, cȃteodatã mai mulți, coboram compact de la teatru Alexandru Davila cãtre Biserica Sfȃntul Gheorghe, discutȃnd aprins despre ultima carte din categoria Noul roman francez care ne trecuse ca un manifest, din mȃnã ȋn mȃnã și ne stȃrnise pe toți.
Cam prin dreptul Casei armatei ne trezim fațã ȋn fațã cu un alt grup compact, mult mai colorat decȃt al nostru, venind din direcția opusã. Se vedea clar cã aceștia n-avea de gȃnd sã se spargã, sã ne facã loc, sau sã ne ocoleascã ȋn vreun fel. Molul trebuia prãbușit cumva și ȋnaintarea trebuia continuatã pe aripi. Nu știu despre ce discutau, cu voci mai puternice decȃt ale noastre, avȃnd și ei probabil un subiect la fel de incitant.
L-am recunoscut printre pe Gigi actorul, Durac prozatorul, Marin Tudor, tot prozator, Laura Caradima și Aurel Sibiceanu poetul cu pãrul strȃns la spate ȋntr-o coadã de cal, abia sosit ȋn oraș.(Din grupul acela azi mai trãiește doar Aurel Sibiceanu, bunul meu amic.) Ȋn spatele lor, cam la un metru, Gigi Erbașu cu cȃinele lui uriaș ȋn zgardã.
– Faceți loc prieteni cã azi armãsarul meu e mai nãrãvaș, nu l-a scos nimemi ȋn oraș de azi dimineațã și are o privire urȃt mirositoare, cã nu l-a spalat nimeni pe dinți. Ne-am dat cu toți cuminți la o parte, de parcã fluierase arbitru. Cu balonzaiderul lui alb, lung, fluturȃnd și cu bocancii cu bombeu metalic de uzinã, cu fularul atȃrnat, numai a arbitru nu semãna Gigi Erbașu.
Ȋl cunoștea tot orașul, era uriașul cu cȃinele.
Cȃnd m-a vãzut la uzinã ȋn Cutia de viteze, eram controlor la atelierul Diverse, a venit la mine.
–Te-am zãrit pe Strada Mare cu lume bunã și securiștii dupã voi, dar
nu te știu dupã nume. Cȃnd ai nevoie de un desen, vii la mine!
Prima oarã cȃnd am ajuns ȋn biroul lui, nu mi-a venit sã cred. Era Sef la metode de control și avea cȃțiva metodiști ȋn subordine, dar nimeni nu mișca nimic fãrã el ȋn front. Am trecut printre birourile ȋnșirate ȋn ȋncãperea lungã și am ajuns ȋn spate unde glazvandul de placaj despãrțea spațiul vital al omului. Un birou imens cȃt o masã de pim-pong, douã scaune și cȃteva dulapuri de metal. Pe fereastra mare, ȋnchisã, abia de se zãreau cȃteva glastre cu flori, ȋn spatele bibliorafturilor ȋnșirate. Ȋnãuntru și deasupra dulapurilor de metal, pe jos, tot grãmezi de bibliorafturi cu desene, așezate cȃt de cȃt, ca sã nu se rãstoarne, iar pe birou, ȋntr-o dezordine greu de imaginat, o masã compacta de desene desfãșurate parcã special sã-ți piarã cheful sã ȋntrebi de ceva.
– Ia zi Ionescule care-i treaba? Te-aș invita sã iei loc da n-ai unde. Poate numai dacã stai pe birou și-l vãd cã ȋmpinge o gramadã de hȃrtii eliberȃnd un colt al biroului. Mi-am cãlcat pe inimã și i-am cerut desenul. Mi se pãrea cã pãrghia unui dispozitiv de control introduce o eroare pentru cã bratele nu erau egale, de la locul de palpare al tijei ceasului de control și pȃnã la locul de tamponare al pastilei cu piesa de mãsurat. Ȋmi plãcuse ȋn liceu geometria și aveam o vedere ȋn spatiu destul de bunã.
Mi-a cerut numãrul dispozitivului de control și o data ȋi vãd mȃinile cu degetele lui lungi strecurȃndu-se ȋn mijlocul unei grãmezi, care bag seama era o grãmadã organizatã, nu una spontanã. A extras cu precizie tocmai desenul de care aveam nevoie. Nici n-a trebuit sã explic și l-a strigat pe Cãlimarã, inginerul care avea ȋn primire acea linie de fabricație.
Mãi omule ți-am spus sã modifici lectura tolerantei pe gama de control.
Cãlimarã a bȃiguit ceva cu copia 0, și cã modificarea e pe circuit. N-are voie sã modifice direct pe gama de control cã-l amendeazã IGS-ul.
Ionescule du-te te rog și ia gama de jos din secție cã modific și semnez eu, sã mã amendeze pe mine dacã au curajul cã-i ia mama dracului și aduc la uzinã cȃinele și-l pun pe ei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase