miercuri, 17 mai 2017

Simona pe cai mari la Roma





Emoţiile oamenilor sunt fireşti într-o întrecere sportivă unde nu trebuie să depăşeşti doar adversarul, ci mai ales să lupţi cu tine însuţi. Laura Sieghemund este singura dintre tenismenele de vârf ce reuşise s-o domine de când a început sezonul de zgură în această primăvară ce poate fi de excepţie pentru Simona Halep şi era aproape obligatoriu pentru confortul campioanei să desfiinţeze ascendentul obraznic al nemţoaicei, înainte de Roland Garos.
N-a fost simplu, dar obiectivul a fost atins la sfârşitul partidei de azi de la Roma în două seturi simetrice 6-4/ 6-4/, ce au avut darul să pună lucrurile în ordine.
Au funcţionat şi azi scurtele Laurei ca înţepăturile unui vârf de cuţit în inimă! A fost nevoie şi azi de cuvintele Vrăjitorului din Oz ca s-o liniştească pe Dorothy a noastră, să-i întărească aripile gândului ca să zboare dincolo de curcubeu!
Nu ştiu dacă acest turneu va mai fi in continuare un obiectiv pentru Simona! S-ar putea să-şi ofere la un moment dat o relaxare, cum s-ar putea să nu vrea să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard…
E o săptămână în care încep să atârne greu picioarele sau să devină agile ca ale unui leopard… Se simte Roland Garosul în aer ca un parfum de salcâm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase