Volum în pregătire
Lui Florin Dochia
(prințul
tânjește
de dor
cosânzenii
și zmeul
sever
temnicer
o păzește
miop
luna
alungește
din cer
vedenii
și glonțul
cu clonțul
în ghinț
răsucit
țâșnește
din flintă
pe gura-i
de foc
zmeul
intră în joc
şi-l întreabă
pe prinț
cumva
echivoc...
țintă
am fost eu
sau iepurele
șchiop...
nu bunule zmeu
am tras
într-un
plop...)
*
m-am
întrebat mereu
cu ce
scop
i-am
dedicat
tocmai
lui florin dochia
prietenul
meu
acest
poem...
și mă
tem că încă
n-am aflat
el nu
e zmeu
nu-l
încape
nici
rochia
cosânzenei
nu e
nici
iepure
șchiop...
ca
blazon
poartă
la veston
stema
unui prinț de câmpina
având
ușurința
să
salveze
ființa
enigmatică
a poeziei
ceva cum
zic unii
între
gheișă
și
curtezană regală
încălzită
din interior
de
lumina rece a lunii
și
eliberându-se
senzorială
în
noptalgii
cu
uitare de sine
cu
nerăbdare și artă
de
lucrurile intime
pe
care le poartă
spre
bucuria
unui
vis împlinit
anelise
minumy
lanily
emily sau lilith
căci
numai o femeie
cunoaște
adâncimea
tristă
a neantului
numai
ea poate coborî
fără a
se pierde
până
la capătul
unde
nu mai există
întoarcere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu