Să fie o bucată de proză scurtă,
absurdă, ruptă din Jurnalul meu din anul Apocalipsei(2012, Editura Inspirescu),
cea apărută ca un afiș publicitar fâlfâind azi pe cerul amintirilor Păsării ceți
și a facebookului, că oamenii scriși în text cu literă mică par a fi reali, și,
faptele lor scrise cu literă mare au rămas, oricât s-au chinuit unii dintre ei să
le șteargă. Chiar dacă papucii lui Mario au urcat cu el în cerul animalelor,
imaginile celebre se mențin încă pe blogul meu și în memoria Nikonului...
*
Când au început să se retragă
de prin bărăgane apele murdare ale Dunării, s-a urcat pe una din cele opt nave
trase la chei în portul Constanța, încărcate cu tablă și țevi de oțel dispărute
cu totul de pe firmament pe ultimul drum al flotei, în decembrie 89, cu destinația
Turcia, SUA, Egipt sau Canada. Nu mai știa care era vaporul(!), îi vâjâia capul!
Să fi fost Răselnița, Munzurul sau Calafatul?... Telega sau Făgărașul?...
Poate că Dimisul, mai degrabă Ilfovul baronului de dragnea (greșeală, dragnea
va fi fost să fie baron de Teleorman nu de Ilfov în poezie, mai târziu. O fi el
de aceeași teapă dar corabia lui nu fusese lansată la apă...
Și iuda ăla din studioul antenei,
pastorul, cum se gâdila și se scălămbăia în altă seară de dezvăluiri, cu alte
personaje și subiecte, nu cele din curte... Făcea spume și striga ca din gură
de șarpe unde sunt banii? banii noștri, banii furați țărișoarei să ni-i dea
înapoi până la ultimul cent!
În port a
vorbit cu mazarin, ăsta i-a spus:
“Marea nu e
sigură, corsarul băse e cu ochii pe noi...”
A lut-o în
sus pe Dunăre cu vaporul noaptea, cap compas Viena. Apa murdară nu reușise să
spele toate conturile. Pluteau pe marginile fluviului sacii de rafie burdușiți
cu facturi, până s-au dat la fund de atâta greutate. Și odată a pierdut firul!...
S-a trezit într-o cameră albă cu
cearșafuri albe și halate în două culori vărgate, la terapie intensivă. Îi trăseseră
furtunurile și-l dezlegaseră de la aparate. Acum îl duceau într-o rezervă
întins pe un pat cu rotile. Se dezmeticea din amorțeală. Se pare că fusese o
anestezie puternică, totală și o operație grea. Lumina se cernea tulbure
dintr-un bec de deasupra capului și văzu o femeie. Ba era tânără cu decolteul
adânc, ba semăna bătrână, cu verișoara din Germania. Vru să se ridice. Și cu
mâinile întinse și glasul pierit agăță de aer un sunet, un șir de vorbe ca
niște rufe bălmăjite pe sârmă.
– Soră! Soră,
pleacă papucii!... Cu prezență de spirit, ca să nu-l enerveze femeia îl
liniștii luând papucii în mână din ghearele lui Mario.
– Lasă varane, o să îi legăm de calorifer! Mulțumită de găselniță, jucă mai
departe prefăcându-se că face un nod marinăresc. Îl mai privi o dată și dădu să
plece. Când să deschidă ușa varanul strigă din nou, întinzând rufele și
scuturându-le puțin.
– Soră! Papucii! Papucii soră,
papucii, pleacă cu caloriferul!…
http://www.youtube.com/v/ltMlTm3os8w?autohide=1&version=3&showinfo=1&autohide=1&autoplay=1&attribution_tag=b_Hc6EZ1sK4WXfobP-eKxw&feature=share
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu