luni, 18 august 2014

Îi înţeleg și pe critici



Moto: Critici voi, cu flori desarte, Care roade n-ati adus 
 Mihai Eminescu

          Nu are și el o zi de la Dumnezeu liniștitǎ! Nu se poate mișca nicǎieri în voie, un nor de cǎrţi, plagiate sau nu, îl urmeazǎ din spate, ca o umbrǎ proiectatǎ deasupra capului în afarǎ(Probabil de la soarele lui interior ce degajǎ o atracţie refractarǎ). Și umbra aia, nu-i mǎcar nor de pǎsǎri cǎlǎtoare, cum a citit el undeva, ce se ţine dupǎ soare. Ar avea o anumitǎ independenţǎ în zbor. Ca pǎsǎri, mai o planare, mai un ocol în decor...
          – Umbra aia mare seamǎnǎ cu un zid de cǎrǎmizi în surpare! (cǎrǎmizi de partid plutitoare?)
          – Ba, sunt avioane militare de hârtie viu colorate, aflate la Cotroceni în patrulare, zice altcineva.
          Nu-i șagǎ! Te poţi trezi cu Udrea în cap, când îţi e lumea mai dragǎ! Și e o cǎrǎmidǎ grea în draci! Te asigur, de iure, nu se sperie de lup în pǎdure și lucru sigur, nici nu-ţi cere sǎ-i faci critica raţiunii pure...
          Ionescule, ai mers prea departe, Udrea n-a scris în viaţa ei nici o carte.
          Da, dar a scris cinci cuvinte: „Eu vreau sǎ fiu președinte!”Un vers cât un univers de gândire fierbinte.
          S-au scris munţi de cǎrţi și ce a mai rǎmas din ele?
          Scriitori-s desculţi, timpurile sunt rele, îi înţeleg și pe critici! De-aia s-au fǎcut mulţi comentatori politici...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu