Porţi

Sǎ-ngenunchi

falnicul trunchi

de stejar

și sǎ-l dobori

sub clar de lunǎ plinǎ.

În luminișul pǎdurii.

sar așchii,

potolite scântei,

spiritele rele lovite

de gura securii

Sǎ-l cobori

în spate,

joi sau marţi,

nu în zi de post.

Stejarul e greu,

n-are rost

când împarţi

tainul, jumǎtate

cu Dumnezeu

Iar festinul apoi,

pe ștergar întins

în iarba cositǎ,

cu caș de oi nins, pitǎ

și slanǎ afumatǎ

stropitǎ din plin

cu horincǎ

și la sfârșit,

o junincǎ

prǎbușitǎ în jar

îmbǎtatǎ cu vin, sfânt, sec,

lângǎ un berbec.

Cǎ nu-i pomanǎ

și nici copârșeu

de vâslit

peste apa morţilor...

Eu, doar petrec

îngropând

în cuvânt

stâlpii porţilor

Cioplesc semnele mute.

Leg cu migalǎ

noduri la sfoarǎ,

în pomul vieţii

urc șarpele

înfǎșurat în spiralǎ.

Vǎd pǎsǎrile cerului

scǎldate în soarele

dimineţii de varǎ,

dintele lupului,

colacul, rozeta, crucea...

Aplecat asupra

trupului meu trec,

pe sub hǎizașul porţii,

toate

cuvintele