duminică, 17 august 2014

Mistreţul în pǎpușoi



          Bucuria lui Toma de ziua lui aniversarǎ a fost deplinǎ, ca luna rotundǎ pe care o studiase câteva seri în urmǎ, desenatǎ pe cer, mai mare decât îi pǎruse vreodatǎ. În parcul de joacǎ din cartierul „lui mamaiu și al lui Alex”, auzise de la prietenii de vacanţǎ multe bazaconii în seara aia, mai ales de la Tudorel. Dar îi rǎmǎsese în cap cumva cǎ la un ciclu de douǎzeci de ani, luna sporește în dimensiuni. Ciclul lui se pregǎtea sǎ încheie opt.
          Tudorel ǎsta avea un frate mai mare, treizeci și cinci, patruzeci, aproximativ. Un senator bogat care era foarte important și în curând îl va da jos pe Obama. Nu mai venise de mult în România pentru cǎ pregǎtea campania de alegeri acolo. Câștigase de partea lui și pe doamna Obama, care i se alǎturase, cǎ nu-i mai plǎcea de molâul ǎla de când intrase ca mistreţul în pǎpușoi și Putin „adresase” Crimeea. Acu, nu s-a înţeles prea bine: „ardeiase”, „agreiase”, „agresase”, cǎ puștiul vorbea mai peltic.
          Important cǎ frat'su fǎcea exerciţii militare în niște laboratoare secrete la LaserMaxx, sǎ salveze America și pe doamna Obama, ca sǎ se poatǎ ocupa  în liniște s-o ia înapoi pe Crimeea, sǎ aibǎ timp apoi pânǎ-n noiembrie, cu Chișinǎul alǎturi, sǎ se aleagǎ președinte și la București. Nu știu unde-l gǎsise pe puști, dar Tudorel ǎsta ar fi fost bun în guvern pe comunicare. Toma al nostru nu se mai uita la lunǎ, cu gura cǎscatǎ nu mai scotea un cuvânt, se uita în gura lui de ziceai cǎ se uitǎ la soare.
          Mi-am adus aminte de întâmplare când mama lui Toma, ficǎ-mea ne-a anunţat cǎ de ziua lui Toma petrecem la LaserMaxx AFI.

 
          Între copiii fericiţi, înconjuraţi de mulţimea de jocuri electronice și mecanice, tot exerciţiile militare cu automatele defensive, încǎrcate cu laser au luat caimacul. Bine cǎ ne-am gândit sǎ le luǎm întunericul din labirintul ǎlǎ încurcat, cǎ își rupeau picioarele de atâta entuziasm!
          Pânǎ a sosit momentul tortului, noi, iluminaţii, pensionarii serviciilor inteligente, în timp ce filam desfǎșurarea întregii operaţiuni, am reușit sǎ dezamorsǎm câteva sticle incendiare, periculoase, din câmpul de bǎtaie.
          Din pǎcate nu a fost și Tudorel, ne-a pǎrut rǎu. Toma a uitat sǎ-i cearǎ în seara aia lunatecǎ numǎrul de telefon. Am fi aflat ce mai face Obama. Am sǎ fac sǎpǎturi, dar ceva intern dupǎ cum îmi dau seama, îmi spune cǎ e deja consilier la Guvern.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase