vineri, 22 martie 2013

Grupul Albaştrilor



             Nu mulţi scriitori au bucuria să se întâlnească cu personajele propriei cărţi. Eu am gustat din această stare atunci când am lansat Dosarul Albaştrii. Eram prima oară după patruzeci de ani strânşi la un loc, fără aportul major al organelor. Am încercat să prind între coperţile cărţii ficţiunea trăită de noi în perioada 1971-1974, când scenariştii securităţii ne-au aruncat în vâltoarea unui coşmar, redescoperit schematic în paginile Dosarului de Urmărire aflat  la CNSAS.
            L-am citit uimit, pe nerăsuflate, ca pe un roman de aventuri dintr-o viaţă paralelă. A fost nevoie să-mi reamintesc lucruri pe care tot timpul mă străduisem să le uit. A fost nevoie să stau de vorbă, după zeci de ani, cu fiecare dintre actori, să-mi caut foştii prieteni, să le aflu adevărul, căci teama şi temerile puseseră între noi distanţe şi zeci de ani.
            Nu s-au aflat la evenimentul lansării toate personajele cărţii. A lipsit Nicolae Radu, Anca fosta lui soţie şi Mariana Ştefan. Mariana Dobrescu, Dumnezeu s-o ierte a lipsit motivat. Iar de Ges, n-am dat. Lipseşte şi din carte, adevărul ei.
            Prezenti în fotografie de la stânga la dreapta: Călin Vlasie, Vasile Iordache, Ion Toma Ionescu, Geo Jugănaru, Claudia Duminică Keoterman, Lucian Băjenaru şi jos Gicu Cârstea.


Un comentariu:

  1. Aurel Sibiceanu Ete la Gică, ce voios este vă v-aţi revăzut, după atâţia ani, cu Clau :))))

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase