joi, 21 martie 2013

Poezia pe pilot automat




Poetul e un soi de pilot,
la manşa avionului său supersonic,
lansând pe cerul albastru
fumul alb.

Cei mai mulţi rămân (piloţi)
cu ochii ţintă pe ecranele ceasurilor,
urmărind cum cresc bionic
unghiile pisicii,
în torsul întins pe bord.

Doar aceia care fac lupinguri
şi tonouri în picaj,
văd ascuns în cristalele de gheaţă
firul de lână  subţire,
numai bun de-mpletit.

Azi, 21 martie, pe câmpu-nverzit,
cu scripeţi de fier,
poezia în vers alb, clasic,
se lasă din cer
ca o mantie.
(lână? sau mătase...)
(doi/unu?... Şase/şase. Sic!)

Meteorologii au prognozat
cod galben de ninsori.
Institutul Blecher a anunţat
Noaptea poeziei
la ora 20,
în tranvaiul 26.

Mă trec fiori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu