marți, 26 martie 2013

Ursul la malul mării



            Dan Tapalagă este unul dintre puţinii analişti care îmi inspiră încredere. Cu mintea lui înceată de ardelean merge pe firul apei, uşor legănat, împotriva curentului de obicei până la izvor, cu piciorul gol să simtă sub talpă greutatea trupului său de urs. Drumul e periculos şi te poţi rănii de pietrele ascuţite, iar în locurile cu apă învolburată ţi se poate înmuia glezna. Dar încăpăţânarea sa totdeauna îl duce la obârşia apelor.

          Am folosit în ultima carte, încă netipărită, Jurnalul Apocalipsei, ca motou disipat în toate capitolele un text de-al lui, care a reuşit să-mi adune într-un fel şi să-mi pună în valoare gândurile. În mare parte ne potrivim în opinii, doar că eu sunt mai sentimental.

          Aseară însă, publicat pe Hot News, am citit un articol semnat de el în care umbra unei femei se răsturnase în soarele ce cobora spre asfinţit.

Nedumerit, am încercat să-mi explic. Misoginismul să fie? Nevoia de schimbare? Făţuirea aurei de imparţialitate? Sătul şi scârbit, i se pusese rana din spate pe sare. Ursul părea un păstrăv atins de o împrejurare climatică, silit să înnoate la vale. Treaba cu păstrăvul m-a luminat în sfârşit.

          Aşadar Tapalagă, atins de codul portocaliu de viscol a luat-o pe firul apei în jos către plaja. Altă perspectivă. Dacă pui un Sisif să coboare îi plângi de milă. I se par picioarele prea lungi, aerul îi ţiuie în ureche, inima în degringoladă pare că s-a înbolnăvit de streche.

          Sincer, eu cred că Tăpalagă s-a îndrăgostit de chipul Elenei Udrea şi a visat-o vara la malul mării când îşi scutură ea de pe pielea arsă de soare nisipul si umbra sării.

          E obligatoriu să-l citiţi şi peTapalagă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu