miercuri, 6 martie 2013

Miracolul de ziua şaptea



             Nu am ajuns ieri cum era prevăzut la Amsterdam pentru că s-a ivit o mică problemă. Claudia şi Martin au acceptat să meargă şi ei cu noi probabil ca să nu ne lase singuri pradă tentaţiilor. Se zice că în cosmopolitul oraş poţi schimba polul plăcerilor oriunde pe strada viselor unde creşte iarba, doar că trebuie să fi atent când schimbi marfa, poate intra şi polul pierzaniei în acelaşi preţ. Ne-am dat seama numărându-ne, cu ajutorul fiicei mele Cristina, la bază profesor de matematică, măcar că nu a făcut Hardware-ul ci doar Universitatea Bucureşti, că legile olandeze nu sunt întratât de permisive ca să ne accepte şapte, prea multe miracole, într-o singură maşină.

          Inutil! Suntem de neoprit. Beculeţul inginerului Laurenţiu era deja aprins şi a plecat cu Martin să cumpere o maşină de la colţul străzii. Aici totul e atât de simplu! Nu vă spun cât a costat. Dacă o adaugă şi pe ea la mulţimea de cadouri pe care le-am primit? Nu m-aş mira, la inima lor mare! In România vom avea de stabilit preţul corect. Oricum el va creşte firesc, adăugându-se valoarea sentimentală dincolo de alte taxe. Cristina l-a simţit deja prea înflcărat, dar îşi va lua cu siguranţă măsurile cuvenite de temporizare, cum o ştiu eu.

          A trecut totuşi timpul. Înţelegeţi de ce nu am mai ajuns în Amsterdam. O vom face azi.

          Claudia ne-a propus un loc apropiat, 50 km, demn de a fi vizitat, cu un nume frumos şi romantic în traducere, ce prin însăşi rezonanţa sa dă frâu liber imaginaţiei. Spinul mărului. Apeldoorn. Cu siguranţă locul îşi are povestea lui de dragoste pe care spinii şi rangul nu au putut-o oprii. Probabil cu mult mai veche decât frumosul castel al reginei Wilhelmina, înconjurat de grădinile sale. Nikonul vă va dezvălui câte ceva
           Pe bună dreptate locului i se spune The Versailles of the North.





     
Ma opresc trebuie sa plecam.

Un comentariu:

  1. Sanda Petriu e ora 2 si jumatate noaptea. ce sa mai pot dormi..am vorbit cu claudia si cu iti pe net.pe urma am calatorit cu iti pe drumul spre si prin olanda.am vizitat ungaria, austria...am trecut si eu de citeva ori prin europa,in drum spre spania.dar copii mei opreau doar sa faca plinul la masina sau sa se odihneasca intro parcare de tiruri.in malaxorul in care au fost amestecate ingredientele din care sint facuti, am pus prea putin eu,aproape deloc.pe cind drumul pe care lfaceam cu ei erea obositor si plicticos ,acum calatorind cu familia lui iti,am trait o experienta ca cea traita in prima zi in spania.nici atunci nu am dormit...de fapt a fost mai placut.

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase