vineri, 14 martie 2014

ArXpert. Petre Anghel 70.




         La vernisajul unei expoziţii, vorbitorii, critici de artǎ, dupǎ ce au furat din privire culoarea și cǎldura  tablourilor, o amestecǎ și o reproduc în cuvinte meșteșugite oferind o viziune separatǎ, care rareori se întâlnește cu cea originalǎ a autorului, sau cu propria ta pǎrere pe care ţi-ai cuibǎrit-o discret ca spectator, într-o lecturǎ ca o odihnǎ a sufletului.
          N-a fost cazul asearǎ. Criticii au lipsit. N-au nimerit la numǎrul 45, în Puţul lui Zamfir, la Galeria ArXpert și atmosfera mult mai destinsǎ fǎrǎ ei, nu l-a înluminat așezându-l pe Petre lângǎ Dumnezeu. Ba, dimpotrivǎ! Am vazut ce simplu și firesc se însera cu zâmbetul de mijlociul verii Petre, între oamenii de-acolo. Cu siguranţǎ pe câmpia întinsǎ de la marginea Bǎileștiului, într-un Ierusalim etern, în umbra unui drum, între cer și pǎmânt, ne-a strâns din tablourile lui pe toţi de-au rǎmas fǎrǎ oameni tablourile și ne-a omenit ca pe prieteni, înbiindu-ne cu bucurie sǎ închinǎm un pahar tinereţii lui.
          – Mǎi Tomo, necredinciosule, te vǎd stingherit! Tu n-ai gǎsit o cǎlugǎriţǎ tânǎrǎ s-o mângâi sǎ te împlinești? Aurele, spune-i tu prietenului tǎu și al meu ce mult m-a iubit pe mine Dumnezeu. Și a trecut mai departe.
          La capǎtul serii am plecat cǎtre case, unii mai bogaţi cu un tablou, eu mai bogat cu o carte. Carraria. O citisem cu încântare, dar nu o aveam.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase