sâmbătă, 15 martie 2014

Doar o semifinalǎ pierdutǎ sau Halep merge mai departe



            E bine cǎ am coborât pe pǎmânt. Puteam sǎ rǎtǎcim prin livezile de portocali și îmbǎtaţi de miresme( Oare cum miros florile de portocali? Trag nǎdejde, mǎcar tot atât de divin cât livezile noastre de meri înfloriţi…), sǎ credem cǎ Simona Halep este un înger ce își poate împlini toate visele. Azi-noapte începând cu ora trei și jumǎtate s-a dovedit cǎ îngerul e om ca noi, cu slǎbiciuni, limite și aripi ce se pot frânge, chiar dacǎ și-a câștigat între zei, pe merit, pașaportul de libertate.
          A fost sǎ fie sǎrbǎtoarea polonezei Agnieszka Radwanska, una dintre surori. Istoria s-a scris în zori altfel decât la Doha. Paginile gloriei erau încǎ verzi, dar mai și pierzi, te mai îndoi, mai bei și pelin uneori, sǎ te bucuri deplin când sorbi din licoarea victoriei apoi.
            Pânǎ în vârf nu mai e mult de urcat, doar patru trepte, e atât de aproape. Nerǎbdarea e mare, dedesubt sunt hǎuri adânci, pete în soare, capcane-n tot locul, ape repezi izvorǎsc din stânci și-ţi poate juca festa, norocul. Nu te pui cu jocul!
            Tragem nǎdejde nu va coborî ștacheta și va ajunge sǎ-și atingǎ steaua cu racheta.

3 comentarii:

  1. Emil Schengen Moldoveanu Da' ce ingerii nu sunt oameni? Eu asa am fost invatat: ca sunt si om
    acum 5 minute · Îmi place

    RăspundețiȘtergere
  2. Este minunat cum vedeţi treaba. Noi, românii, ce-am vrea? Să câştige o româncă totul şi tot? Ar fi banal şi enervant! E bine aşa, cum se întâmplă. Un sceptic
    ca mine este încântat că fata asta machedoană de la Constanţaeste e lucidă şi spune în engleză simplu şi la obiect că adversara a fost mai bună şi că a meritat victoria! După asta urmează succesul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat, are un caracter frumos, modestie si talent. Ce-i mai trebuie? Sa n-o sufocam noi cu pretentiile noastre absurde... E DE RASA. Eu zic s-o lasam romanca, prea am ramas putini...

      Ștergere