sâmbătă, 9 mai 2015

Norduri. Ecouri critice

Primul ziar care a observat ca se intampla ceva prin Norduri a fost Observatorul din Toronto. Multumesc Domnita Neaga!

" Norduri " de Ion Toma Ionescu - Note de lectură


După debutul publicistic din 1995, cu volumul de poezii „ Pasărea cetii. Tablouri dintr-o expozitie”, Editura Tip-Naste, a
preciat nu numai de critica literară de la vremea aceea, dar si de confratii poeti, scriitorul argesean I.T.Ionescu continuă să scrie si să publice alte cărti de poezie si proză, dintre care amintesc: „ Glont de argint”, 2008; „ Dosarul Albastri- Fenomenul Pitesti- 1971”, apărut în 2011; „ Bursa îngerilor”, 2012; „ Gusterele”, 2013; „Norduri”, 2014, toate acestea apărute la Editura „ Paralela 45”, din Pitesti, iar, de curând, la Editura Inspirescu, din Satu Mare, „ Jurnal din anul Apocalipsei”...

Cartea de versuri, „ Norduri”, a poetului Ion Toma Ionescu, adună într-un mănunchi de flori albe aproape cincizeci de poeme, multe dintre ele având în componenta titlului cuvântul „nord”.

„Nordul” nu face aici referire la zona scandinavă ( ca în poezia lui George Vulturescu, considerat „ poet al nordului”, în urma scrierii câtorva volume inspirate de aceste tinuturi), ci mai degrabă este punctul cardinal, singurul pe care îl indică acul unei busole, ajutându-ne să ne orientăm într-o călătorie... Că doar ce suntem pe lumea asta altceva decât niste trecători, mai mult sau mai putin singuratici, încercând să deslusim o parte din tainele universului? Am convingerea că I.T. Ionescu, călătorul, nu se va rătăci niciodată, fiindcă lucrurile care contează si de care este înconjurat au coordonatele lor bine definite, „ nordul” aflându-i-se la îndemână, fie că e de literă, de stea, de gustere, de salcie, de umbră, de animal, de strigoi, de cuvinte sau de piatră...

Metafora „ nordului” nu e nouă în lirica universală, dar de data aceasta o descoperim cu extinse rădăcini în biografia de suflet a autorului, iar modul original, în care o face să-i strălucească fatetele, duce la crearea unui spatiu rece, distant, intangibil, în care vietuiesc în conditii nu tocmai prielnice gândurile, sentimentele, conceptiile, atitudinile scriitorului.

Poemul „ Tropar”, din deschiderea volumului, pare să imprime o tentă biblică întregului, „ troparul” fiind o cântare bisericească de mici dimensiuni prin care este slăvit un sfânt, un eveniment religios. În opinia mea, această poezie pare să fie un „ Cuvânt înainte” al poetului, poate chiar arta sa poetică, prin care îsi defineste rostul pe lume, si anume acela de a duce mai departe valorile perene ale neamului, credinta strămosească, „ din casă în casă”, de la suflet la suflet. Volumul „ Norduri” este el însusi un „ tropar”, „...Ca un mănunchi de busuioc/ înmuiat în apa sfintită/ a Iordanului.../”, preamărind un ideal de viată, de creatie...

Cartea cuprinde trei părti denumite generic „ Călătorii”, fiecare purtând un subtitlu simbolic: „ Întâia călătorie. Mlastina albă”; „ A doua călătorie. Dans cu negresa”; „ A treia călătorie. Luna ca un ban vechi”. La finalul volumului, Petre Anghel semnează o scurtă postfată, unde găsim o superbă definitie dată poetilor: „ Poetii sunt din stirpea aleasă a perdantilor; lumea aceasta nu este a lor”, si dreptate are P. Anghel, fiindcă lumea în care trăim, si la care poetii nu vor cotiza niciodată, nu apartine sufletelor alese, sensibile, ci hotilor, banditilor, mereu norocosi si etern nepedepsiti de justitia divină sau de aceea a oamenilor. E greu să- mi explic cum niste strămosi asa de treabă, despre care ne-a povestit istoria, au zămislit ca urmasi adunătura de astăzi. Să fie oare hotia o genă a acestui popor?
Ce ne rămâne după o astfel de dezamăgire? Răspunsul ar părea simplu, dacă nu ar fi dramatic: retragerea din realitate si evaziunea în imaginar, lumea ideală, unde totul are o altă dimensiune...

„ Motivul călătoriei”, cu valentele sale initiatice, stă la baza volumului de versuri „Norduri”, iar schimbarea întâmplată la capătul drumului va fi totală; crisalida se va transforma în fluture ( zborul fluturelui fiind un simbol al conditiei umane în care dragostea are un rol de mântuire). I.T.Ionescu este un călător redutabil, mereu atent la detalii. În călătoria sa, nu este singur. Îl însotesc elementele familiare: orasul, grădina publică, străzile, pădurea, gările din care a plecat ( Nordul de literă). Cu alte cuvinte, când te-ai apucat de scris, cu greu vei mai reusi să te întorci din drum, să renunti, fiindcă scrisul creează dependentă si este ca o terapie. Nicicând nu vei mai fi cel dinainte...” Cu umbra căzută în noi/ si capetele sparte/ rătăcim, multimi vide. //” (Nord de umbră).

În poezia lui I.T.Ionescu, pădurea reprezintă un întreg univers în destrămare, din pricina unui război care nu a fost al poetului, un război inegal prin fortele angajate în conflict: pe de o parte autorul, împins în fată de altii, fiindcă dovedea calităti de lider, pe de altă parte, „caracatita”, o metaforă, simbol al unei forte destructive, care în cele din urmă va avea totusi o influentă benefică, în sensul că îl va însingura pe creator si îl va determina să scrie: „ Caracatita m-a împroscat/ cu cerneală si frig. //” (Pădurea scufundată).

Istoria, patriotismul, ipostazele creatorului, iubirea, drama cunoasterii, natura... sunt alte abordări care completează paleta tematică a creatiei lui I.T.Ionescu.
De atâtea nelegiuiri, oasele voievozilor nu-si găsesc odihna si ies de sub lespezile mormintelor, albe, „... cu gâturile lor înalte de lebădă...” ( Lebede albe). Muntele ca simbol al statorniciei, dar si al greutătilor inerente vietii, „ pare o catedrală”, „ sau ruina unei piramide/ bombardate de ploaia/ milioanelor de perseide. //” ( Muntele). Creatorul este prezentat în mai multe ipostaze: de pictor, artist detasat, preocupat de propriul univers; de pilot la mansa avionului său supersonic, „... lăsând pe cerul albastru/ fumul alb. //”; de visător incurabil, cu capul în nori, „ Poetii au picioarele în catalige, / să spargă cu fruntea norii.//”, dar si de trudnic perpetuu, fără simbrie, îndurând totul, fără să se lamenteze, „ Nici nu au aripi pe spate! / Sunt ciudati poetii/ si cangele/ ce le tin picioarele legate/ le-au făcut rană! //” ( Nordul poetilor)...

Iubirea este surprinsă sub o varietate de forme: degajând o căldură vulcanică si trăită de îndrăgostiti la intensitatea maximă: „ ...Pielea ta albă/ îmi încretise degetele./ Nu te puteam atinge/ de carne vie. //” ( Printesa nordică ); iubirea ca o dulce amintire: „ ...mă regăseam esuat la tărm./ Un timp, sunetul mării/ mă însotea din cochilie/ ecou nevăzut...//”; iubirea totală, în care cei doi membri ai cuplului devin o singură fiintă: „ Sărat de tine/ te simt prin toti porii. // ” (Pescărusul). Mitul androgin se insinuează cu discretie în versuri de o frumusete ireală, în poemele, „ Nord”, „ Viata e mai complicată”. Uneori chipul iubitei pare desprins din alte lumi si este ca un cires de mai, doldora de cirese coapte (Ciresul de mai târziu), sau ca o ipostază a nordului- un corsar blând, pe o corabie, „...dezghiocând scoici/ cu un cosor de argint/ si eliberând sâmburele/ rupt din stea. //” (Ipostazele nordului).

Tenta biblică initială se continuă, în volum, cu câteva creatii de rezistentă, una dintre ele fiind „ Nord de stea”, o transpunere a unui precept biblic, în care tatăl îsi îndeamnă fiul spre cumpătare, spre o viată echilibrată, fără excese: „ Bea apă din fântâna ta si din izvoarele putului tău!”, cum zice ecleziastul. Aceste virtuti ne vor împodobi caracterul si ne vor însoti pe drumul unic al vietii: „ Nu ne e dat să murim/ de mai multe ori, / nu stim ce-am face / cu mai multe vieti...//” ( Sau... cine stie? întreb eu retoric).

Pentru frumusetea în sine, dar mai ales pentru mesajul lor care merge dincolo de întelegerea obisnuită, două poeme mi-au retinut atentia în mod special: „ Dans cu negresa”, din care voi cita: „ ... Am trecut prin viată/ asemenea soarelui rosu,/ fără să dansez cu negresa. / În consecintă, / fără să înteleg nimic...//” si „ Cornete de hârtie”, unde, sub masca de poeta ludens, I.T.Ionescu este un poet foarte grav. Cărtile pe care tocmai le asază în bibliotecă „ N-au valoare stilistică/ si sunt degeaba./ La fel ca mortii nostri/ din revolutie, n-au viitor...//”, o aluzie tristă la conditia scriitorului în perioada pe care o traversăm.

Nu lipsesc din poemele volumului „ Norduri” regionalismele care colorează textul liric (mahramă, muncele...), diminutivele ( crengute, frunzulite, coronite), figurile de stil precum comparatia, metafora, personificarea, simbolul, teme si motive poetice bine reprezentate, care fac ca poezia lui I.T.Ionescu să se încadreze într-un spatiu al puritătii, credintei si luminii adevărate.
Creator de poezie pură, elevată, scriitorul Ion Toma Ionescu cultivă un discurs liric ca un imn al nelinistii, născut din perceperea desacralizării ireversibile a lumii, dar si din căutarea fără sorti de izbândă a unei solutii salvatoare...



de Domnita Neaga    5/8/2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase