luni, 19 decembrie 2011

Suflete îngheţate



În dimineţa asta m-am trezit cu sufletul îngheţat. Lumina murdară a zilei glodeşte retina, mult timp după ce apa rece, linciurită pe faţă nu a reuşit să alunge definitiv rămăşiţele nopţii. Strâng repetat pleoapele, cum am citit undeva, să-mi antrenez vederea periferică, afectată de şederea îndelungată în faţa calculatorului. Azi ce mai scriu pe blog?
Nu-mi surâde nici o idee ca să slujesc răspunsul. Un telefon matinal sună nepotrivit. E Gicu, prietenul meu, undeva într-un câmp petrolifer spre Vâlcea, verifică nişte aparate care înregistrează cât sânge romanesc, coclit, trag zilnic austriecii, să-l împrospăteze şi să cureţe de păcate corpul nostru bolnav.
_ Ia zi-i Gicule, mai curge sânge? Ce scriu pe blog?
_ Încă e! Nu în adânc e buba. Răul e la suprafaţă, nu ne mai rabdă pământul! A prins coajă de atâta vrajbă-ntre noi şi plugul n-a putut pătrunde în carne. Ţipă boabele de grâu pe câmp. Abia la anul vine criza adevărată.
Las altora grijile agriculturii şi pornesc televizorul cu gând să mă agăţ de primul născut. Doamne, de n-ar fi iar demiterea Preşedintelui!
Se pare că am noroc, nimeresc un canal de filme. Un american şi-a schimbat sufletul cu o rusoaică, într-un accident sau hazard ştiinţific (nicidecum istoric) şi se luptă să-l ia înapoi. O telenovelă ciudată şi absurdă.
Noi se pare că ne-am vândut sufletul. N-a fost un accident, nu ne-a obligat nimeni şi nimeni nu ne va spune vreodată:
Luaţi-vă sufletul înapoi !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu