Beţie de cuvinte cu poetul Suciu

„Senectute!”...  „Senectute!”

Mă strigă din pahar poetul Suciu,

care tocmai postase pe Facebook

o bucată de literatură post modernă

răsturnată pe spate,

cu picioarele lungi,

suple şi uşor depărtate,

proptite în zid

pe caldarâmul suav al patriei.

Eu toată viaţa m-am înconjurat de cărţi,

aşezându-le riguros

în rafturi pe toţi pereţii,

pănă ce Suciu cu tumultul lui tineresc,

certificatul Ornis şi

sticleţii la purtător,

mi-a explicat că sunt falsuri

n-au valoare stilistică

şi sunt degeaba,

la fel ca morţii nostrii din revolutie

n-au viitor.

         

Dând moaştele la o parte,

a eliberat raftul de sus

şi-a venit documentat, cu soluţie.

Am auzit ca prin vis:

„Senectute!...  Senectute!

Timpul curge.  Avem de scris.