marți, 5 februarie 2013

Joc cu răsăritul de lună





Cu noi odată pe coama muntelui
urcă luna.
Întunericul lunecă printre pietre.
Aşez cu grjă talpa piciorului
să nu calc şarpele.

Pielea lui rece te săgetează ca arcul.

Aş putea să întind mâna
aplecat peste balustradă,
să ating marginea lunii şi să împing
rostogolind,
ca pe uliţă în copilărie, cercul. 

Mai bine prind o rază
să-mi fac o vergea de argint.
Dar raza lunecă sub bluza ta roşie
strecurânu-se ca un şarpe în culcuşul cald
şi muşcand mărul.

Mă simt ca dracu!
Aevărul e, că odată
mi-ai promis că mărul ăla e numai al meu!




Un comentariu:

  1. Aurel Sibiceanu Eeeee, ai pus semnele de punctuaţie !!! Sper că amicu' e mulţumit )) Superb poemul

    RăspundețiȘtergere