duminică, 17 februarie 2013

Poziţia copilului



Tudor Caranfil: "Poziţia copilului" este primul film românesc care primeşte trofeul Ursul de Aur


 *

          În placentă, la naştere, e importantă poziţia copilului. Natura sau Dumnezeu au lucrat mult pe partea asta şi în general au potrivit lucrurile astfel ca atunci când vine sorocul, să iasă copilul cum a fost stabilit, cu capul înainte nu cu picioarele. Uneori gândul nesăbuit al mamei, temerile ei excesive, sau nerăbdarea pruncului (după mine e doar mâna hazardul) scot înainte picioarele. Asta nu e bine! Chinurile sunt mai îndelungi şi ţipătul la întâlnirea cu lumina e ostoit de vlagă.

          Dar şi mai târziu, voinţa mamei are orgoliul să creadă că poate decide în numele copilului, poate să fie liberul lui arbitru. Cum să fi arbitrul propriului tău fiu, într-un meci!?

          Extrapolând, poţi fii! S-au mai văzut femei arbitrii.

          Îţi pui costumul negru. Fiul tău e în meci. Eluieri, greşit sau nu, 11 metrii. Îi faci semn discret să ia mingea. El se supune şi o duce la puncutul cu var. Vrei să dea gol. El mai mult decât orice pe lume în momentul acela, vrea să dea în bără. Îşi ia elan şi porneşte, numărând paşii. Ţinteşte bara. Îţi îngheţă pentru o clipă fluierul în gură. Ţi-a stat inima. Mingea loveşte bara. Mai fluieri o dată, repetarea loviturii. Lumea se frământă pe scaune în tribună. Telefoanele ziariştilor au început să zbârnăie către redacţii. Fiul tău se apropie de minge, are figura dârză, o potriveşte în iarbă, face zece paşi înapoi şi lansează din ristul bocancului trasorul, cu aceleaşi coordonate. Mingea izbeşte în acelaşi loc bara. Copilul tău se bucură făcând semnul victoriei spre tribună. Asistenţa încremenită, parcă se trezeşte dintr-un coşmar şi aplaudă. Nu se mai potolesc ovaţiile, iar tu, nu ştii ce să mai faci cu fluierul...

          Nu e subiectul filmului.

          Pot rămâne aplauzele tribunei, şi personajele, fiul şi mama – liberul arbitru. Şi desigur trebuie să intre regizorul, şi scenaristul, şi cu siguranţă actorii, şi deschideţi larg porţile. Intrarea liberă! Totuşi, am o rugăminte, faceţi ceva să nu vină guvernanţii şi parlamentarii, poate că îşi aduc aminte  de bugetul culturii.

          Stadionul freamătă. Gazonul e verde, proaspăt udat. Apare dinspre poarta unde s-a dat în bară, ca un tanc pe şenile, călcând apăsat în iarbă Ursul de aur.

          Dar mai întâi să aplaudăm echipa: Calin Netzer, regizorul, Razvan Radulescu coscenarist, Bogdan Dumitrache, Luminita Gheorghiu, Florin Zamfirescu, Natasa Raab, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu, Vlad Ivanov şi soprana Leontina Vaduva. (Urale îndelungi, ovaţii, Hai Romania!)

2 comentarii:

  1. Pentru incultura,ignoranța, sau și mai rău....spoiala în cultură a guvernanților, bugetul culturii nu este ceva important.Dacă ei„ o duc bine” și fără cultură, atunci și cultura „să se descurce” fără buget corespunzător.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru incultura,ignoranța, sau și mai rău....spoiala în cultură a guvernanților, bugetul culturii nu este ceva important.Dacă ei„ o duc bine” și fără cultură, atunci și cultura „să se descurce” fără buget corespunzător.

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase