duminică, 6 noiembrie 2011

Coverga. Amintiri din viitor

  ProbaSponsor: real,- Hypermarket
Nume proba: Cumpara romaneste
Enunt proba:
Redacteaza un articol pe tema produselor romanesti. Ce produs romanesc iti aminteste de copilarie? Cat de important este sa consumam produse romanesti, din punctul tau de vedere? Cum putem sustine toti economia romaneasca prin programe similare celui organizat de real, “Produceti romaneste, vindem romaneste”?

        

          În satul de baştină al copilăriei mele, tata-mare îşi purta doar porecla - Tobârlan nu şi numele. Aspru, viguros, răzvrătit, falnic, cu cămaşa lungă de in, brăcinar, pantaloni albi de dimie, mustăţi şi baston. Bastonul şi-l căpătase cam pe la 75 de ani când a căzut din tei, urcat să-i culeagă floare Dumitrei,o femeie frumoasă la viaţa ei, fără bărbat, aşezată cu casa pe Valea Pribei, înainte de mama-mare Lina, neam bun de popi - bogată, răbdătoare, bolnavă mama-mare, aşteptând mai spre fundul văii... 
          Aşa se explică jumătatea de an în care tata-mare nu ajungea acasă, decât la sărbători, să-şi schimbe straiele pentru biserică. De la răsaduri şi până la recoltă, coverga din luncă, împletită meşteşugit din crengi, cu patul, în ţăruşi înfipţi direct în pământ, cu sarică de aşternut, şi cu vălimărencele nu doar mână de lucru... Coverga aceea era libertatea lui. 
          Când uda roşiile spre seară ştia să vorbească cu ele, le mângâia, le căina de căldura de peste zi.
          O-ntâmplare mi-aduc aminte, la optzeci şi ceva de ani, într-o duminică, în biserica plină ochi cu evlavioşi încremeniţi instantaneu, bunicul furios l-a scos afară de barbă pe preot ameninţându-l cu bastonul, pentru că popa grăbit sărise parte din slujbă(...)„Grijania lui de ţap logodit”!

           Să te ferească sfântul de cristoşi şi dumnezei, dar mai ales de bastonul zburătăcit în câmpul cu roşii, ardei, vinete şi alte soiuri de zarzavaturi care de care, mai cărnoase, mai aromate, mai gustoase, din lunca Argeşului, când noi nepoţii, draci de copii cu vitele la păscut prin zăvoi, dădeam atacul urlând ca indienii, din spatele covergii. Că doar nu roşiile ne interesau pe noi împieliţaţii, ci vălimărencele cu poalele-n brâu, scăpate din covergă şi alergând prin varză ca nişte canguri în călduri, să nu le desluşim chipul, să ajungă să treacă râul dincolo, în Valea Mărului.
          Tata-mare, mijea pe sub mustaţă şi totdeauna ţintea cu bastonul departe de noi, să nu atingă bietele zarzavaturi(...). La vre-o juma de oră ne striga şi ne punea la masă. Fiertura de varză, roşii dolofane, cărnoase şi ardeii graşi cu untură întinsă pe pâine. Doamne ce gust dumnezeiesc aveau! N-am uitat nimic!     
          Am avut privilegiul în câteva rânduri să mă întind după festin în patul din covergă. De-a lungul vieţii, mai târziu, am încercat nenumărate paturi de lux, confortabile, somptuoase. Acele scânduri tari au rămas în memoria oaselor mele crude, ca şi cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş, iar bucatele... ce să mai vorbesc.
          Nu găsesc acum, să caut mult şi bine, să-şi amintească cineva adevăratul nume al lui tata-mare. Ăi mai bătrâni recunosc dacă sunt întrebati: "N-am mai mâncat roşii gustoase ca la Tobârlan. Păstra din an în an sămânţă."
          Am păţit-o şi eu, târziu, după 89 când s-au dat pământurile căutându-l în registrul agricol la primărie.
          - Cum îl cheamă pe bunicul? m-a întrebat secretara, tânără, isteaţă:
          - Mitică Tobârlan, i-am răspuns. N-a găsit Tobârlan...Uşor mustrătoare şi iscoditoare în acelaşi timp:
          - Da’ pe tatăl dumneavoastră?
          - Toma Ionescu.
          - Să-l căutăm la Ionescu atunci şi pe tata-mare. Mitică, vine de la Dumitru?... Ionescu S Dumitru, sigur ăsta e, l-am găsit. E trecut cu pământ doar în grădina casei.
          - Şi pământul din luncă, de la coverga unde planta roşii? Toată Lunca  Ţigăncii, de pe malul Argeşului până-n zăvoi, era a lui.

                                                              *
           Ca să fiu sincer ideea
real,- Hypermarket-ului de a întinde o mână producătorilor prin desfacerea în reţeaua lor a produselor româneşti m-a câştigat total. Nu vreau să pun într-o lumină proastă calitatea produselor frumos ambalate care vin de dincolo, dar noi avem aici un sol binecuvântat, râuri şi munţi, păduri bogate, o climă blândă binefăcătoare. Noi ştim să vorbim cu plantele, cu animalele domestice sau animalele pădurii, cu păsările şi peştii. Ştim să iubim. Nu degeaba se zice că România e Grădina Maicii Domnului.
           Mă strecor printre rafturile cu produse. Nu sunt doar produse alimentare, dar mai ales acelea îmi fac cu ochiul. Citesc “CUMPĂRĂ ROMẤNEŞTE” şi mă bucur. Simt deja în gură gustul căpşunilor culese pe fugă din plantaţia fără garduri a lui Policrad, parfumul merelor din grădina raiului casei bătrâneşti, unde nu mai stă nimeni.

Postat in cadrul concursului SuperBlog 

Jurizat 94 puncte

5 comentarii:

  1. "Când uda roşiile spre seară ştia să vorbească cu ele, le mângâia, le căina de căldura de peste zi."

    Ce frumos. Multă viaţă în rândurile acestea, domnule Toma... Gânduri bune la început de săptămână!

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos articolul , apreciez ultima ta precizare si anume ca te intereseaza comentariile :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc de treceri. Ma bucur cand cineva rezoneaza, imi da un sentiment de echilibru, necesar...

    RăspundețiȘtergere
  4. ce frumoase amintiri!
    mi-aţi trezit şi mie vreo câteva cu bunicul, pe care "l-am apucat" numai pân'la 6 ani.
    sătenii îi ziceau Puleţ, nici acum nu ştiu de ce şi nici bunica nu ştie; ţin minte că la un moment dat m-a întebat educatoarea cum îl cheamă pe bunicul, şi-n loc să zic Dinu, am zis Puleţ şi am fost pedepsită; da' eu jur că nu ştiam numele lui adevărat, fiindcă toţi îi ziceau aşa...:) ce dor mi-e de el!
    mulţumesc că "l-aţi trezit" un picuţ în mine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sincer, e nevoie sa na aducem aminte, devenim mai buni.

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase