sâmbătă, 9 iulie 2016

Despre dragoste şi bani la Wimbledon



Câtă lumină tristă pe chipurile de abanos ale domnişoarelor Wiliams, după ce au câştigat semifinala cu Julia Goerges şi Karolina Pliskova! Cea din urmă şocată, nu i se uscaseră lacrimile în batistă. Se vedea pe ea, că tocmai a fost înşelată în amor de iubitul ei, deh! ce s-a dus, oropsitul ceh, nu la una ci la două domnişoare odată. Blonda şi bruna. La 1,86, cum bătea lumina de sus, ce mică părea Karolina.
Serena după partidă a încercat o piruetă  şi o reverenţă de patinatoare cochetă, silfidă, către publicul spectator, dar playboy-ul visat, tot nu-i apărea în vizetă. Ce nemiloasă karmă  avea! Iar Afrodita de Venus soresina mai mare, ce sfat să-i dea?...Ea renunţase de mult la depresii. Trec ani peste ani şi-i degeaba purcoiul de bani!
În acelaşi timp pe terenul central s-a stins ca un soare artistul, magicianul Federer. Familistul convins prăbuşit în iarbă, direct din Olimp. În locul lui pe cer s-a ridicat ca o torţă  canadianul Milos Raonic, băiatul de forţă calibrându-şi orbita în ochii blondei Danielle, la rândul ei furată altui bărbat.
După ce l-a testat, frumoasa fotomodel Danielle Gnudson i-a insuflat la Wimbledon dintr-o dată, nemăsurată încredere în el.
Şi ca să nu fie confuzie pun şi eu o concluzie.
Mă tem că pacostea la un Mare Şlem n-are treabă cu banii, ci cu dragostea, şi cu anii!
Mai pe româneşte, cred că Simona iubeşte!…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase