duminică, 17 iulie 2016

Dreptatea învinsului



Tac de câteva zile bune (în adevăr, zile rele şi nebune!), într-o atitudine justificată jumătate de neputinţa înţelegerii, cealaltă jumătate de înţelegerea neputinţei de a lucra la destructurarea răului. Perplexitatea vine din faptul că totul se face la vedere, fără să se şteargă urmele premeditării. Gândirea diabolică în numele dreptăţii învingătorului, justifică o creativitate nebănuită a morţii şi dezastrelor, în detrimentul statorniciei civilizaţiei şi miracolului vieţii.

Dar nu despre Turcia şi nici despre Nisa vreau să vorbesc. Sunt atâtea posibilităţi de a primi lovituri nimicitoare încât, cel mai util lucru ar fi, să nu ne mai lăsăm surprinşi.

Suntem în război, oameni contra oameni, talibani contra netalibani! Încât atunci când pericolul vine din altă parte şi nu ne mai masacrăm între noi, ar trebui să fim fericiţi şi să redevenim solidari.

Spre exemplu ţânţarul Zika, e doar un ţânţar, cât ar fi el de tigru în ţara lui! Cât s-ar da armăsar, n-ar trebui să-l luăm în seamă, să facem din muşcătura lui o dramă a planetei şi să ocolim Jocurile Olimpice.

Unii sportivi au ales să nu-şi asume anumite riscuri.

La noi s-a dezbătut îndelung, cine sa aibă onoarea de a purta drapelul olimpic dintre cele trei valoroase sportive cu care ne mai putem mândri: Cristina Neagu, Simona Halep şi Cătălina Ponor. S-a optat pentru Cătălina.

Între timp Simona s-a hotărât, cântărind consecinţele ,să nu mai participe. Recunosc, m-am înşelat,  considerând în gândul meu că ar fi fost un bun stegar!...

Poate avea dreptatea ei!

Dar nu punctează în admiraţia insului din mine, căci a ales dreptatea învinsului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase