vineri, 22 iulie 2016

Tablete în alb şi negru. Scara blocului




           Multe se întâmplă într-o scară de bloc. Felurite poveşti cu largă deschidere în vremile astea schimbătoare. Curgerea timpului făţuieşte pietrele, d-apoi oamenii!...

Nici rufele nu se mai spală la spălătoria publică şi nici rănile nu se mai oblojesc în familia lărgită, ca pe vremea împuşcatului… Atunci, dacă ieşeai din rând la serviciu, erai pus în discuţie în adunările colectivelor de oameni ai muncii şi ţi se putea lua carnetul de partid. Sau în adunările de bloc, dacă ţi se întâmpla drăcia acasă. Te reclama vecinul, venea sectoristul, îţi cerea buletinul şi pentru tulburarea liniştii publice îţi făcea formele pentru schimbul de domiciliu într-un loc liniştit cu zăbrele şi sigiliu…

            Acum e altcum!

Dacă nu te-ar călca uneori procurorul ai avea viitorul asigurat!

Orice individ  se mişcă liber cum vrea muşchiul lui. Are un summum de drepturi şi libertăţi pe care nici Dumnezeu nu le poate lua, decât o singură dată când alege să te încorporeze în armată Lui, şi nici atunci in integrum, căci dreptul la vot rămâne o vreme şi după moarte în beneficiul primarului.

De n-ar fi procurorii ăştia impredictibili ce huzur ar mai fii!

            După acest scurt expozeu, se cuvine să-l aduc la fileu pe vecinul Eugen. Personajul a lucrat la Combinat, în ramura Industriei porcilor şi a ieşit la pensie găsind că e cea mai bună soluţie în anii ăia grei după Revoluţie. S-au pensionat atunci la comun şi porcii, să nu mai fie tăiaţi de Crăciun. (Mimetismul primar bată-l norocul! S-a aprins în ei focul revoluţionar!). Depăşind mental propria condiţie au sărit peste gard, leopard după leopard.

            Scăpaţi de cuţit, făr’ de capital şi-au oferit plasticienilor chirurgical organele şi şoriciul, cu intenţia vădită să-şi ajusteze trăsăturile, viciul şi apucăturile, şi să-şi dezvolte anvergura politică. Moda cu schimbarea de sex a apărut mai târziu.

            Curând, Eugen a putut să constatate că a optat greşit îngroşând încă în putere rândurile pensionarilor şi – a început să-şi înece în plăcere cu băutura, propria durere. Un supliciu – cultura omului viu! Zilnic la cârciumă ca la serviciu! Îl înţeleg când scriu.

            Vecina, nevasta frustratului, mult mai adaptată, a rămas să presteze în piaţă statului. Oarecum fiecare cu viaţa lui! O chema Nina... sau Lumi.... sau Ina… Mi s-a stins luminiţa numelui. Toţi o strigam pe scară, vecina. La început, cât putea de ferit, doamna Nina, sau Lumi sau Ina… îşi culegea soţul năcăjit de la birt şi-l aducea acasă una două. Îl căra pe scări până sus la nouă, când nu mergea liftul. Bine că nu era grasă! El, ca Isus pe cruce, se lăsa dus. De la o vreme şi femeia, a devenit mai rece, nu credea în destin… L-a lăsat în plata Domnului Angelescu, filozoful, un alt vecin de la zece, care filozofa senin toată ziua de la mama natură şi de umplutură, gusta vin.

            – Femeia măi Eugene, vecine, ia aminte la învăţătură, trebuie bătută bine de trei ori pe zi! Ascultă la mine, treaba e metafizic-matematică să ştii! Dimineaţă, prânz şi seară îi dai peste gură!... Altfel o ia pe arătură.

            – Bine dar n-am motiv!

            – Măi vecine, îi zice, fii mai creativ!

Ca să nu-şi facă învăţatul de ruşine  termină vinul şi merse să aplice postulatul, vecinul Eugen. Prima dată a găsit o farfurie murdară şi a trântit-o în calorifer. Altădată, o cană mişcată de la locul unde fusese lăsată… A testat-o dacă e de fier. Şi tot aşa a spart curând toate vasele, testându-i femeii concomitent oasele.

            Într-o seară a făcut-o lată rău! A găsit în şifonier o cutie cu farfurii şi pahare. Ghinion! Le ascunsese vecina de nătărău! S-a aprins zevzecul Eugen de bucurie, sau de supărare, într-un danţ ca Zorba grecul… Se credea campion la talere aruncate din şanţ, şi, în tandem cu sinele a ochit ciorba ce fierbea în oală pe plita din bucătărie. Dualitate, boală, sau beţie?... Biata vecină i se urâse cu binele! Intră în mâinile lui şi căzu în leşin.

Văzând-o nemişcată, dintr-o dată Eugen, speriat, s-a tăiat din vin. A retezat nebunul furtunul de la maşina de spălat şi ţintit, a dirijat jetul de apa de la robinet către gura ei. Citise el undeva că apa are scântei de viaţă în ea.

–Bea încet! Bea încet!…

            Aşa i-am găsit când am spart uşa. El legănându-şi în braţe păpuşa.

            Lucrurile s-au mai calmat evident când pe rând ne-am numărat toţi vecinii în apartamnet. Florian a adus într-un ibric ceai de sunătoare. A găsit un borcan de opt sute şi n-a mai fost nevoie să coboare după cană la etajul cinci. I l-a dat din borcan cu dojană către Eugen. I-a ţinut un spici.

Bei vecine da, încet şi cu sorbituri mici, cu folos! Apoi au chemat-o de la parter pe asistenta Nuţi, taman intra-n bloc. Femeia mai avea joburi. Tanti Aglaia a strâns cu o mătură grămada de cioburi şi i-a făcut loc.

            Cu 25 de ani de sală de operaţie, asistenta Nuţi şi-a suflecat mânecile meticulos şi cu graţie, a tras-o de degetul mic, a mai ciupit-o un pic şi în alte locuri, după ştiinţa ei incontestabilă şi a înviat-o definitiv. Nu mai era o păpuşă gonflabilă.

            Taman urca domnul Angelescu. Când nu mergea liftul, te-apuca plânsul! Etaj cu etaj sprijinea zidul… Fierbea şi lichidul întrânsul... Când e beat Domnul Angelescu, filozoful de la zece e mai agresiv în limbaj

            – Cerul mamii lor de guvernanţi că n-au pus zecele la parter şi l-au pus la etaj!

            A intrat, a dat din mână a lehamite şi şi-a continuat drumul în cer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase